OUG privind asigurarea în domeniul public de pensii, adoptată de Guvern
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 29 Octombrie 2010
Executivul a aprobat în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă privind asigurarea în domeniul public de pensii a persoanelor care nu au avut în ultimii cinci ani un contract de asigurat.
'Ordonanţa reglementează plata contribuţiilor către sistemul de pensii a persoanelor care nu au avut în ultimii cinci ani un contract de asigurat. Acestea pot să plătească o sumă care să acopere în urmă cu cinci ani aceste contribuţii', a declarat ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, la finalul şedinţei de Guvern.
El a explicat faptul că acele persoane care nu au avut contract de asigurat pot încheia unul cu Casa de Pensii, contra unei sume egale cu nivelul contribuţiilor din fiecare an pentru care plăteşte, nivel actualizat cu indicele de inflaţie.
'Perioada maximă pe care poate fi plătită această sumă este de cinci ani anteriori, dar se pot încheia contracte de asigurat şi pe perioade mai mici. De asemenea, nivelul minim la care se face referinţă este salariul minim brut. Trebuie să mai fac o remarcă: faptul că toţi cei care au fost în situaţia de a nu plăti aceste contribuţii pot să-şi completeze stagiul de cotizare şi să beneficieze de pensie. La ora actuală, stagiul minim de cotizare este de 12 ani şi zece luni şi va creşte la 15 ani până în 2014', a precizat ministrul Muncii.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: pensii
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter