Bitdefender are un nou şef de operaţiuni pentru România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 4 Noiembrie 2010
Compania BitDefender, producătorul uneia dintre cele mai performante soluţii de securitate a datelor atestate pe plan internaţional, a anunţat numirea lui Charles Arizmendi în funcţia de şeful al biroului de operaţiuni pentru România.
Potrivit unui comunicat de presă, în această calitate, Arizmendi va accelera operaţiunile strategice ale companiei şi expansiunea globală şi va coordona echipele de vânzări, marketing şi relaţii cu clienţi, la nivel global.
Noul şef de operaţiuni al Bitdefender are o experienţă de peste 20 de ani în vânzări, marketing şi operaţiuni, iar până de curând a lucrat la Microsoft, unde a coordonat echipele de vânzări, marketing şi programe, pentru regiunea Europa Centrală şi de Est.
Tot în cadrul Microsoft, Arizmendi a dezvoltat programe de vânzări şi marketing care au fost recunoscute pentru succesul lor, atât în cadrul companiei, dar şi dincolo de graniţele concernului american, şi a gestionat venituri de până la 1,3 miliarde de dolari.
BitDefender este producătorul uneia dintre cele mai performante soluţii de securitate a datelor atestate pe plan internaţional de către instituţii independente de specialitate.
Gama de produse BitDefender 2011 include o tehnologie inovatoare, Active Virus Control, care monitorizează în timp real toate aplicaţiile active şi le blochează pe cele cu comportament suspect.
Utilizatorii BitDefender beneficiază non-stop de suport tehnic gratuit în limba română, iar produsele sunt disponibile în România prin distribuitorii autorizaţi Agis Computer, Aline Distribution, Asesoft Distribution, RHS Distribution, Scop Computers, precum şi la Altex, Auchan, Carrefour, Depozitul de Calculatoare, Domo, Media Galaxy, Metro, Real, Selgros sau magazinele de comerţ electronic, cum ar fi BWM MediaSoft, Cel, Emag, Evomag, PC Garage.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bitdefender
romania
operatiuni
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter