Veniturile Cosmote România au crescut cu 8,5% în trimestrul trei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 5 Noiembrie 2010
Veniturile totale ale Cosmote România au atins valoarea de 117,5 milioane de euro, înregistrând o creştere de 8,5 la sută în trimestrul trei al acestui an, comparat cu aceeaşi perioadă din 2009, se arată într-un comunicat al operatorului de telefonie mobilă.
Potrivit acestuia, EBITDA a ajuns la 23,3 milioane de euro, înregistrând o creştere de 24,6 la sută, comparativ cu trimestrul anterior, evidenţiind îmbunătăţiri ale activităţii operaţionale în urma integrării cu succes a Zapp.
Totodată, ARPU pentru al treilea trimestru din 2010 a crescut cu 6 la sută până la 4,56 euro, comparativ cu 4,29 euro în al doilea trimestru al acestui an, în principal datorită introducerii unor oferte competitive şi relevante pe piaţă.
'Suntem mulţumiţi de performanţa pozitivă în cel de-al treilea trimestru, având în vedere provocările contextului economic, scăderea consumului şi competiţia intensă. Am modelat în permanenţă structura costurilor pentru a ne îmbunătăţi eficienţa şi pentru a ne adapta la mediul dificil, fără a afecta calitatea serviciilor. Am continuat să ne îmbunătăţim portofoliul de produse şi servicii şi am câştigat o cotă de piaţă importantă pe segmentul corporate, întărindu-ne prezenţa pe piaţă', a spus Konstantinos Apostolou, CFO Cosmote România.
La sfârşitul lunii septembrie 2010, numărul total de clienţi Cosmote în România, excluzând clienţii Zapp, a atins 6,7 milioane, din care 20,1 la sută sunt abonaţi. În acest trimestru, veniturile din servicii au crescut cu 3,4 la sută, din care veniturile din serviciile aferente apelurilor iniţiate au crescut cu aproximativ 2 la sută.
Cu o cotă de piaţă de peste 24 la sută şi câştigând în mod constant teren pe piaţă, Cosmote România se concentrează pe întărirea prezenţei sale în cadrul segmentelor de internet mobil şi corporate, îmbunătăţindu-şi în mod constant reţeaua de acoperire şi extinzând portofoliul de produse şi servicii în beneficiul consumatorilor români, se arată în comunicatul menţionat.
Cosmote România a comunicat rezultatele financiare pentru al treilea trimestru al anului fiscal 2010, încheiat la 30 septembrie 2010, conform indicatorilor de performanţă raportaţi joi de OTE Group.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
cosmote
trimestru
trimestrul
crescut
veniturile
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter