Mugur Isărescu a prezentat, joi, Raportul trimestrial asupra inflaţiei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 5 Noiembrie 2010
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, Raportul trimestrial asupra inflaţiei şi a vorbit despre prognoza modificată pentru 2010 la 8,2%, despre creşterea ilogică a preţurilor de pe piaţa combustibililor, adoptarea euro de către România, ţinta de inflaţie pentru 2012 şi 2013, dar şi despre felul în care o parte a mass-media înţelege să promoveze declaraţiile unora sau altora.
Potrivit celui mai nou Raport al BNR, prognoza de inflaţie pentru anul 2010 va fi de 8,2%, cu 3,4% peste valoarea din 2009, şi cu 0,4% peste cea anunţată în luna august a.c.
Isărescu a motivat decizia BNR prin majorarea TVA-ului cu 5%, valoare pe care o consideră 'mare'.
Este pentru a doua oară în acest an când BNR modifică prognoza de inflaţie pentru acest an, după ce în luna august a modificat valoarea acesteia de la 3,7 la 7,8%, constrânsă fiind şi de majorarea Taxei pe Valoare Adăugată /TVA/ începând cu 1 iulie a.c, de la 19 la 25%.
În plus, Isărescu a menţionat că ţinta de inflaţie stabilită pentru anul 2012 a fost menţinută la 3%, în timp ce din anul 2013 se va trece la o ţintă staţionară de 2,5%.
'Ţinta asumată va fi discutată cu Guvernul. Am fost prudenţi, pesimişti, pentru că ştim că există în continuare presiuni. Ajustările se fac prin politici fiscale, aşa cum se face în orice democraţie consolidată. Din acest punct de vedere, din cauza dificultăţilor cu care se face ajustarea, noi am stabilit ţinta de inflaţie pentru 2012 de 3%. Este o ţintă mare faţă de ambiţiile noastre de ţară europeană', a afirmat Mugur Isărescu.
Pe de altă parte, Guvernatorul BNR a menţionat faptul că nu înţelege logica creşterii de preţuri de pe piaţa combustibililor, deşi au existat momente când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar.
'Nu înţeleg logica mişcării preţurilor la combustibili, probabil că au motivaţii interne, iar variaţiile sunt mult prea mari. Au crescut preţurile temporar, şi atunci când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar. Preţul ţiţeiului nu justifică aceste evoluţii', a afirmat Isărescu.
În ceea ce priveşte preţurile la produsele alimentare şi materiile prime agricole, Isărescu a subliniat că impactul de pe piaţa internă a fost sub cel înregistrat pe pieţele externe.
'La materiile prime agricole, impactul preţurilor externe nu poate fi neglijat şi s-a manifestat începând cu luna iulie 2010, pe fondul secetei din Europa. Transpunerea s-a făcut relativ temperat. Preţurile produselor alimentare pe piaţa externă, faţă de cele de pe piaţa internă, au fost mult mai mari', a spus Mugur Isărescu.
De asemenea, acesta a adăugat că preţurile din România nu au cum să crească peste cele din Europa, iar diferenţele mari de preţuri despre care se vorbeşte ţin de disfuncţionalităţi care se vor echilibra.
'Preţurile din piaţă nu au cum să crească peste cele europene. Preţurile se vor echilibra la un moment dat. Cred că se cam abuzează de statistică în ultima vreme. Nu au cum să existe asemenea diferenţe de preţuri în piaţă, iar dacă există ţin de disfuncţionalităţi şi trebuie văzut unde este fractura', a precizat Isărescu.
Guvernatorul Băncii Centrale a subliniat, totodată, că impactul majorării TVA este posibil să fie mai mare de 2,4 puncte procentuale la sfârşitul anului, în trimestrul III, dominanta fiind legată de creşterea substanţială şi dintr-o dată a preţurilor, cauzată de majorarea TVA de la 19% la 24%.
'S-a ieşit din intervalul pe care noi îl ţintim şi s-a creat o nouă situaţie, de fapt comportamentul inflaţiei din 2006 până în prezent este dominat de aceşti munţi, aceşti Carpaţi. Am avut mai întâi supraîncălzirea economică din 2007 - 2008, apoi impactul accizelor la ţiţei şi acum impactul TVA. În ceea ce priveşte determinanţii inflaţiei din trimestrul III 2010, primul şi cel mai important - majorarea cotei standard de TVA - s-a calculat că impactul este de circa 2,4% pentru acest trimestru. Avem o transmitere etapizată. Sunt produse cum ar fi încălzirea termică, care se va manifesta probabil în această lună sau în octombrie - nu ne dăm nici noi seama când se va calcula statistic. În consecinţă, estimăm şi că impactul majorării TVA este posibil să fie mai mare de 2,4 puncte procentuale la sfârşitul anului, când probabil că se vor epuiza principalele etape', a explicat Isărescu.
În cadrul conferinţei de presă de joi de la sediul BNR, Mugur Isărescu a afirmat că România va trebui să adopte moneda euro mai devreme sau mai târziu, acest lucru nefiind o chestiune benevolă, iar ţinta de adoptare din partea României rămâne anul 2015.
'În momentul în care o ţară aderă la Uniunea Europeană, ea trebuie să accepte că, la un moment dat, trebuie să treacă la moneda europeană. Unor ţări li se acordă excepţii, precum Angliei. România este într-o situaţie de 'waiter'. Mai devreme sau mai târziu trebuie să adoptăm moneda euro, nu este o chestie benevolă. Ţinta de adoptare a monedei euro rămâne pentru anul 2015. Nu se stabileşte o dată fixă, ci acest lucru se face atunci când ţara este pregătită', a punctat Guvernatorul BNR.
Acesta a adăugat că doreşte să prindă adoptarea monedei unice europene nu cât ocupă funcţia de guvernator, ci în momentul în care va fi pensionar.
În ceea ce priveşte problema finanţării ieftine a deficitului, oficialul BNR a negat faptul că aceasta este pe cale de dispariţie, afirmând că acest tip de creditare ar putea să revină.
'Eu n-am spus că s-a terminat finanţarea ieftină a deficitului, ci s-ar putea chiar ca aceasta să revină. Dacă România se înscrie în acest acord şi va arăta că va face paşi continui, finanţarea va fi mai ieftină. Vom câştiga mai mult din punct de vedere al cheltuielilor bugetare dacă vom avea mai mult spaţiu fiscal', a explicat Isărescu.
Volumul de creditare a fost un alt subiect adus în discuţie de către şeful BNR, care a apreciat că, în următorii doi ani, comportamentul populaţiei se va schimba, mai ales după creşterea economică.
'Pentru populaţie, personal, nu cred că există câmp viabil de creştere a volumului creditării. Pentru că populaţia care este acceptabilă pentru creditul de consum s-a cam împrumutat. Băncile să nu îşi facă iluzii cu volumul, că vor găsi debuşee importante comparabile cu ce a fost în 2006 - 2008. Volumul de creditare va creşte uşor de tot, dar nu văd aici speranţe prea mari', a declarat Isărescu.
Tot pe tema creditării, Mugur Isărescu a vorbit şi despre Ordonanţa 50, despre care consideră că 's-a sărit de la un tip de exces la altul'.
'Punctul nostru de vedere în acest domeniu era că anumite prevederi ale Ordonanţei 50, un exemplu este cea conform căreia alte instituţii pot să intervină în activitatea bancară, nu erau europene. Acea prevedere nu avea ce să caute acolo. Dacă ni se cerea la timpul potrivit punctul de vedere, cred că multe din lucrurile care au fost în exces puteau fi evitate. Noi am vorbit despre anumite excese ale băncilor şi am şi penalizat unele bănci, cu discreţia necesară unui domeniu atât de sensibil', a afirmat Guvernatorul BNR.
În privinţa ajustărilor din sectorul guvernamental, Isărescu a marşat pe ideea continuării acestui proces.
'Pe piaţa muncii continuă ajustările şi nu se opresc numai la sectorul privat. Sunt şi la sectorul guvernamental. Acest lucru va ajuta reluarea creşterii economice pe o bază sustenabilă. Există întârzieri în ceea ce priveşte ajustările şi sectorul bugetar. Observăm şi din climatul social, politic că acestea se fac cu mare greutate, în comparaţie cu sectorul privat. Ajustările au început să se facă şi în sectorul guvernamental, nu numai în privat, unde ajustările au fost semnificative. Mesajul este clar, ajustările, chiar dacă cu întârzieri, au loc', a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-a arătat iritat de întrebarea unui jurnalist referitoare la efectul pe care îl vor avea unele măsuri economice asupra populaţiei, afirmând că este enervat de modul în care televiziunile se 'minunează de unele chestiuni'.
'Toţi trebuie să supravieţuim crizei, inclusiv televiziunile. Mă enervează modul în care vă minunaţi de unele chestiuni. Trebuie să acceptaţi că nu sunteţi de mângâiat pe creştet şi de apreciat. De ce trebuie să alarmăm populaţia? Ştirile-bombă date de presă au şi ele un cost. Nu orice trăncănitor din această ţară poate apărea la televizor să-şi promoveze mesajele. Aveţi oameni care, în mod zilnic, ne caută la depreciere. Există o lipsă de disciplină în dialogul public. Repet, ratingurile de la televizinni au nişte costuri', a subliniat Isărescu.
Mugur Isărescu a prezentat, joi, raportul trimestrial asupra inflaţiei, conform căruia prognoza de inflaţie pentru anul 2010 a fost stabilită la 8,2%, cu 3,4% peste valoarea din 2009, şi cu 0,4% peste cea anunţată în luna august a.c.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, marţi, menţinerea ţintei de inflaţie pentru anul 2012 la nivelul de 3% ± un punct procentual.
În acelaşi context, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5% ± un punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.
Raportul trimestrial asupra inflaţiei a fost analizat şi aprobat, marţi, de CA al BNR.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: isarescu
tva
inflatie
tinta
acest
ajustarile
impactul
preturile
romania
exista
piata
trimestrial
raportul
prezentat
asupra
inflatiei
sectorul
bnr
guvernatorul
mugur
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter