Viena Economic Forum - 'Go South East', începe luni în capitala austriacă
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 8 Noiembrie 2010
Viena Economic Forum, cea mai importantă reuniune economică a anului, va fi deschisă, luni, în capitala austriacă, de Cancelarul Federal, Werner Faymann, şi omologul său ucrainean, Mykola Azarov, care vor vorbi în sesiunea plenară inaugurală a reuniunii.
Tema forumului, care se va desfăşura pe parcursul a două zile, este 'Economie stabilă - confruntări şi responsabilitate - Energia pe drumul către Europa'.
Participanţii vor discuta, în prima zi a lucrărilor, despre stabilitatea economiilor din regiunea Europei de Sud-Est şi responsabilitatea mediului economic şi politic în contracararea efectelor crizei financiare.
Moderatorul dezbaterilor este Erhard Busek, preşedinte al Viena Economic Forum, şi fost vicecancelar al Austriei.
Preşedintele Raiffesen International Bank-Holding AG, Herbert Stepic, va prezenta, în prima sesiune plenară a lucrărilor, situaţia din mediul bancar local şi regional, iar secretarul general al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Abdala El-Badri, va vorbi despre confruntările din sectorul energiei pe plan internaţional şi în Europa.
În cea de-a doua sesiune plenară a Forumului, vicepremierul din Muntenegru, Vujica Lazovic, va vorbi despre politicile economice şi sistemul financiar din ţara sa, iar ministrul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Traicho Traikov, vor prezenta evoluţiile economice din Bulgaria.
De asemenea, vor vorbi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Matthias Kollatz-Ahnen, şeful Diviziei Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Dirk Reinermann, şi preşedintele Băncii de Dezvoltare şi Cooperare a Mării Negre, Andrey Kondakov.
Aceştia vor aborda subiecte privind creditarea şi rolul organismelor bancare internaţionale în strategiile de ieşire din criză a ţărilor emergente.
Probleme privind investiţiile în Europa de Sud-Est, sistemul bancar şi de asigurări, supravegherea bancară şi legislaţia, vor fi abordate în a treia sesiune plenară a Forumului.
Sesiunea a patra plenară, cu tema 'O economie stabilă - Răspunsul nostru', va fi susţinută de oficiali din Ungaria, republica Moldova, Bulgaria, Turcia şi Grecia şi se va finaliza cu semnarea unui Memorandum de Înţelegere între Biopolitics International Organization (BIO) şi Viena International Forum.
BIO este o organizaţie neguvernamentală, fondată la Atena, în 1985, cu scopul promovării sistemelor de valori sociale şi reducerii efectelor de distrugere a mediului, prin colaborare internaţională. 120 de ţări au reprezentare în Biopolitics International Organization.
Ziua a doua a reuniunii va avea ca temă, în prima sesiune plenară, 'Energia pe drumul către Europa', iar subiectele vor privi piaţa gazelor naturale, energia neconvenţională, Proiectul Nabucco, despre al cărui stadiu va vorbi Johann Gallisti, care este Head of Project Management Nabucco Gas Pipline International GmbH. Vor mai avea intervenţii reprezentanţi ai Bulgartransgaz şi OMV Gas.
Tema celei de-a doua sesiuni plenare, care va încheia Forumul, va fi 'Viziunea decidenţilor politici - confruntările pentru ţările din regiune'
Despre evoluţiile politice şi economice din ţările lor vor vorbi vicepremierul federal al Bosniei şi Herţegovina, Vlekoslav Bevanda, ministrul economiei din Macedonia, Fatmir Besimi, adjunctul ministrului Minelor din Ucraina, Oleksiy Pshenychko, şeful Departamentului pentru Afaceri Europene al Ministerului pentru Dezvoltare Economică din Rusia, Yury Stetsenko, guvernatorul Băncii Naţionale a Republicii Moldova, Dorin Drăguţanu. De asemenea, reprezentanţi ai unor companii din sectorul energiei din ţările Uniunii Europene vor prezenta proiectele viitoare sau stadiul proiectelor de investiţii în curs de derulare din regiunea Europei de Sud-Est.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: plenara
international
vorbi
forum
economic
viena
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter