Visa Europe şi Corner Bank au lansat primul card Visa CodeSure
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 15 Noiembrie 2010
Visa Europe şi banca elveţiană Corner Bank au lansat, oficial, primul card Visa CodeSure din lume cu funcţionalitatea de plată contactless, consumatorii elveţieni fiind primii care vor beneficia de acesta, se arată într-un comunicat al Visa Europe.
Visa CodeSure este un card ce permite consumatorilor să genereze un cod unic prin simpla introducere a codului PIN folosind tastatura aflată chiar pe card. Acest card revoluţionar face tranzacţiile online mult mai uşoare, în acelaşi timp putând fi folosit atât la bancomate cât şi la comercianţi. Cardul are şi funcţionalitatea contactless care permite plata articolele cu valoare mică (sub 40 franci elveţieni), prin simpla trecere a cardului prin faţa dispozitivului de plată.
Cardul de plăţi Visa CodeSure este dotat cu un ecran de opt caractere alfanumerice, o tastatură cu 12 taste şi o baterie integrată în card, proiectată astfel încât să dureze timp de trei ani.
Corner Bank este primul emitent din lume care a introdus această tehnologie combinată şi va emite noul card pentru câteva mii de consumatori în următoarele luni.
'Această soluţie exclusivă oferită de Visa este o modalitate extrem de convenabilă de garantare a unui nivel de securitate al plăţilor online similar celui de care se bucură în prezent cardurile cu cip şi PIN. Visa CodeSure nu se aplică doar cumpărăturilor online, ci permite organizaţiilor să folosească acest card şi în locul altor sisteme online care necesită conectare pentru a accesa, de exemplu, servicii bancare online şi prin telefon şi reţelele private virtuale corporative', a spus Sandra Alzetta, director Inovaţii în cadrul Visa Europe.
Visa a efectuat numeroase teste pentru a verifica durabilitatea, siguranţa, fiabilitatea şi securitatea produsului în unele dintre cele mai importante laboratoare şi de către experţi în domeniu înainte de lansarea comercială. De la dezvoltarea sa în 2009, testele Visa CodeSure efectuate cu ajutorul a opt bănci europene şi a posesorilor acestora de carduri din mai multe ţări, inclusiv Elveţia, au arătat că, în cazul cumpărăturilor online, participanţii spun că îşi vor folosi mai des cardurile pentru tranzacţii care nu necesită prezenţa fizică a cardurilor (70% au răspuns afirmativ) şi că au încredere în siguranţa oferită de noul card (86% au răspuns afirmativ).
Consumatorii vor beneficia acum de un proces simplu şi direct atunci când îşi vor face cumpărăturile online, fără a mai fi nevoie să se înregistreze sau să folosească un dispozitiv separat sau, mai important, fără a trebui să ţină minte alte parole suplimentare.
Practic, cardul Visa CodeSure permite demonstrarea faptului că posesorul real al cardului este cel care a realizat tranzacţia, deoarece este cel care deţine cardul şi singurul care cunoaşte codul PIN.
Funcţionalitatea contactless, integrată acum în card permite efectuarea plăţilor la POS în mai puţin de o secundă. Cu ajutorul tehnologiei wireless cu rază scurtă de acţiune, detaliile despre plată sunt transferate în siguranţă între un card cu cip şi un terminal POS special adaptat. Cardul de plăţi trebuie doar trecut prin faţa terminalului, fără a mai fi introdus efectiv sau plasat într-un dispozitiv POS pentru plăţi contactless.
În Europa, sunt peste 399 milioane carduri Visa de debit, credit şi business. Visa Europe este deţinută şi condusă de cele 4.000 bănci membre din Europa, care a fost încorporată în iulie 2004. Visa are cea mai mare acceptare la nivel global şi Visa/Plus este una dintre cele mai mari reţele de ATM-uri din lume care furnizează numerar în monedele naţionale a peste 200 de ţări.
Corner Bank este o instituţie bancară privată şi independentă. Prima bancă ce a lansat cardul de credit Visa, în 1975, Corner Bank a devenit un actor major în formarea industriei cardurilor din Elveţia prin inovaţii constante.
Corner Bank a ajuns să depăşească pragul de un milion de carduri emise. În prezent, Corner Bank este recunoscută şi ca un pionier în domeniul Internetului, fiind una dintre primele bănci din Europa care a introdus standardul 3D Secure 'Verified-by-Visa'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: corner
codesure
online
cardul
lansat
permite
europe
primul
pos
atm
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter