Sondaj: 74% dintre românii cu venituri medii, interesaţi de credite de nevoi personale fără ipotecă
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Noiembrie 2010
Aproximativ 74% dintre românii cu salarii de 150 - 700 de euro sunt interesaţi să acceseze credite de nevoi personale fără ipotecă, potrivit unui sondaj online desfăşurat în perioada 10 august - 9 noiembrie 2010, prin intermediul www.infoStatistici.ro.
De asemenea, 23% dintre potenţialii clienţi cu venituri de 700 - 1.500 de euro ar accesa un împrumut de nevoi personale cu ipotecă, iar 19% dintre solicitanţii cu salarii de peste 1.500 de euro ar face un credit ipotecar.
Chestionarul a centralizat intenţiile formulate de 1.502 respondenţi în ultimele trei luni, participareconcretizată în 9.539 selecţii de produse bancare.
Procentajul celor cu salarii mai mari de 700 de euro creşte în cazul creditelor pentru care băncile cer garanţii, după cum arată rezultatele chestionarului. Astfel, 63% dintre respondenţii cu salarii mai mici de 700 de euro au optat pentru creditul de nevoi personale cu ipotecă, faţă de 23% dintre românii cu venituri de 700 - 1.500 de euro, respectiv 14% dintre cei cu peste 1.500 de euro.
Situaţia este asemănătoare şi în cazul creditelor ipotecare. 64% dintre potenţialii clienţi cu venituri de 150 - 700 de euro ar face un asemenea împrumut, comparativ cu 17% - la categoria 700 - 1.500 euro şi 19% - la categoria de peste 1.500 de euro.
Potrivit sondajului, acest rezultat reflectă situaţia existentă în piaţa creditelor, unde celor cu venituri mici le este mai greu să acceseze un produs şi de aceea nevoia lor de informare este mult mai mare. ' Tot aceşti clienţi sunt şi cei care, cel mai probabil, au deja în derulare unul sau mai multe produse de creditare şi caută să îşi reducă costurile prin refinanţare', a declarat Alina Moşneagu, analist financiar în cadrul reţelei www.infoBancare.ro, din care face parte şi www.infoStatistici.ro.
Teoretic, un salariat care câştigă 150 de euro/lună nu poate împrumuta de la bancă mai mult de 5.500 de euro, pentru o perioadă de zece ani, în condiţiile unui grad de îndatorare de 60%. Practic, există bănci care fie impun un venit minim peste această valoare pentru a accepta un dosar, fie au un scoring foarte restrictiv pentru un client cu acest venit. În majoritatea cazurilor, răspunsul este negativ, de aceea cei cu venituri mici apelează la serviciile IFN-urilor pentru a accesa un credit, cel mai adesea, de nevoi personale fără ipotecă.
Potrivit www.infoBancare.ro, un venit lunar de 700 de euro este suficient pentru a contracta un împrumut fără ipotecă de 20.000 de euro sau pentru a accesa 57.000 de euro prin programul 'Prima casă'. Asta în cazul în care banca nu respinge dosarul, pentru că nivelul venitului nu asigură neapărat şi o rezoluţie pozitivă. Scoringul ia în calcul foarte mulţi factori, începând cu vârsta, vechimea în muncă, industria şi rezultatele financiare ale angajatorului, starea civilă, numărul persoanelor aflate în întreţinere, precum şi proprietăţile deţinute şi terminând cu istoricul de creditare şi comportamentul anterior de plată.
Un client cu un venit lunar de 1.500 de euro poate accesa peste 100.000 euro în cazul unui credit garantat cu ipotecă.
'Pe măsură ce venitul creşte şi complexitatea nevoilor pe care românii doresc să şi le satisfacă cu ajutorul creditelor creşte, avansând de la nevoi simple pe termen scurt la nevoi complexe de investiţii ce implică perioade îndelungate de desfăşurare', explică analistul financiar al reţelei www.infoBancare.ro.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
ipoteca
personale
nevoi
venituri
romanii
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter