Activele nete ale fondurilor de pensii private au crescut cu 90% în octombrie 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Noiembrie 2010
Activele nete deţinute de cele nouă fonduri de pensii administrate privat au înregistrat valoarea de 4,03 miliarde lei (942 de milioane euro), la finalul lunii octombrie 2010, în creştere cu 90,4% faţă de suma înregistrată în octombrie 2009, potrivit buletinul lunar publicat luni de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Creşterea activelor nete pentru Pilonul II (sistemul pensiilor administrate privat) de la finalul lunii octombrie 2010 comparativ cu luna decembrie 2009 a fost de 69%, iar cea faţă de luna septembrie 2010, cu 3,8%.
În octombrie 2010, 5,13 milioane de persoane participau la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, o creştere cu 4,4% faţă de decembrie 2009 şi cu 5,6% faţă de octombrie 2009. Comparativ cu luna septembrie 2010, creşterea a fost cu 0,4%.
Aproape 60% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 40,1% vârsta de peste 35 de ani. 51,6% erau bărbaţi şi 48,4% femei.
În condiţiile unei cote de contribuţie de 2,5% din venitul brut realizat, (începând din martie 2010), în luna octombrie 2010, au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 130,4 de milioane lei (30,5 milioane euro), în scădere cu 1,1% faţă de luna precedentă, dar în creştere faţă de decembrie 2009, cu 21,6% şi faţă de octombrie 2009 cu 23,4%.
În total, în perioada ianuarie - octombrie 2010, au fost virate contribuţii în valoare de 1,3 miliarde lei.
În octombrie 2010, structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat a fost caracterizată de investiţii preponderent în instrumente cu venit fix, în mod special titluri de stat (63,6%), păstrând tendinţa înregistrată încă de la începutul funcţionării sistemului. 85,6% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de 14,4% erau investiţii externe.
Pentru Pilonul III (sistemul pensiilor facultative), la 31 octombrie 2010, 214.139 participanţi contribuiau la cele 13 fonduri de pensii facultative, administrate de zece companii, menţinându-se trendul uşor ascendent al creşterii numărului de participanţi de la începutul funcţionării sistemului. Creşterea înregistrată faţă de decembrie 2009 a fost cu 14,4% , iar cea faţă de octombrie 2009 cu 18,3%. Faţă de luna precedentă, creşterea a fost cu 1,1%.
Activele nete s-au menţinut în octombrie 2010 în trendul semnalat de la începutul funcţionării sistemului. Astfel, fondurile de pensii facultative deţineau active nete în valoare de 307 milioane lei (71,7 milioane euro). Comparativ cu decembrie 2009, activele nete au crescut cu 50,5%, iar faţă de octombrie 2009 cu 69,9%. Faţă de luna precedentă a acestui an, creşterea a fost cu 3,2%.
În cazul în care analizăm implicarea angajatorilor în sistemul pensiilor facultative, în luna octombrie 2010, pentru 54,5% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 33,3% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 12,2% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor.
În luna octombrie 2010, ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (63,9%), în scădere faţă de 2009.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: pensii
cresterea
participanti
milioane
facultative
privat
fondurilor
administrate
activele
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter