România a avut în luna octombrie cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 17 Noiembrie 2010
România a avut în luna octombrie 2010 cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 7,9%, în condiţiile în care în UE rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a fost de 2,3%, iar în zona euro de 1,9%, conform unei estimări revizuite publicată, marţi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Irlanda (minus 0,8%), Letonia (0,9%) şi Slovacia (1,0%). În luna octombrie 2010, comparativ cu luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a crescut în 15 state membre, inclusiv în România, a scăzut în cinci state state membre şi a rămas stabilă în şase membre.
România se situează pe primul loc în UE şi atunci când este vorba de creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (octombrie 2009 - octombrie 2010), cu o creştere de 5,5%, urmată de Ungaria (4,9%) şi Grecia (4,3%).
Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, rata medie lunară a inflaţiei, în primele zece luni ale acestui an, a fost de 0,7%, în octombrie rata anuală a inflaţiei atingând un nivel de 7,88%. Faţă de luna septembrie, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,55%.
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (noiembrie 2009 - octombrie 2010) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2008 - octombrie 2009) determinată pe baza IPC este de 5,6%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,5%.
La începutul acestei luni, BNR a majorat prognoza de inflaţie pentru anul 2010 la 8,2%. Guvernatorul Băncii Naţionale a României /BNR/, Mugur Isărescu, a anunţat că inflaţia în anul 2010 va fi de 8,2%, cu 3,4% peste valoarea din 2009, şi cu 0,4% peste cea anunţată în luna august a.c.
Este pentru a doua oară în acest an când BNR modifică prognoza de inflaţie pentru acest an, după ce în luna august a modificat valoarea acesteia de la 3,7 la 7,8%, constrânsă fiind şi de majorarea Taxei pe Valoare Adăugată /TVA/ începând cu 1 iulie a.c, de la 19 la 25%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: inflatiei
romania
ue
anuala
bnr
tva
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter