Restaurantele, investiţii cu risc scăzut pe timp de criză
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 17 Noiembrie 2010
Restaurantele sunt pe lista celor mai protejate afaceri pe timp de criză, perioadă în care chiar şi investitorii cu lichidităţi se gândesc de două ori înainte să plaseze bani în afaceri noi, a declarat omul de afaceri Sorin Diamandi, care a investit 30.000 de euro într-un restaurant din Capitală.
'Oamenii ezită să cumpere o casă, o maşină, terenuri. Cu alte cuvinte, clienţii se feresc să bage banimulţi în proprietăţi, căci acestea pot sta blocate pe termen lung. Dar oamenii au nevoie să mănânce. Este o necesitate. Tocmai de asta, investiţia într-un restaurant de calitate asigură în acest moment succes pe termen mediu şi lung', a spus ră Sorin Diamandi, proprietarul restaurantului Jardiniere.
De altfel, Sorin Diamandi a investit 30.000 de euro într-un nou restaurant pe piaţa din Bucureşti şi aşteaptă să încaseze încă de 10 ori pe atât, până la sfârşitul anului 2010, dar care preferă să nu lucreze cu băncile.
,,Piaţa creditelor este una dificilă, iar băncile sunt reticente atât în finanţarea afacerilor mari, cu tradiţie, cât şi a celor noi. În aceste condiţii, am preferat să finanţez afacerea integral cu fonduri proprii. Anticipez încasări de 25.000 euro pe lună, adică până la sfârşitul primului an de activitate ar trebui să încasez 300.000 euro. Nu concep nimic sub aceste sume şi din experienţa pe care o am, acest calcul este cât se poate de pertinent, mai ales pentru un restaurant din centrul Capitalei', a adăugat Sorin Diamandi.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter