CCIR: Balanţa comercială cu Africa de Sud este în favoarea României
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Noiembrie 2010
Schimburile comerciale cu Africa de Sud, chiar dacă sunt modeste în momentul de faţă, deţin un potenţial considerabil de dezvoltare, iar balanţa este în favoarea României, a declarat, miercuri, la un seminar economic, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Sorin Dimitriu.
În prima jumătate a acestui an, volumul total al schimburilor comerciale între România şi Africa de Sud a fost de 48,49 milioane de dolari, iar diferenţa favorabilă României a fost de 27,77 milioane de dolari, a precizat vicepreşedintele CCIR, care este şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti (CCIB).
După o diminuare a nivelului comerţului bilateral în 2009 faţă de 2008, anul acesta se constată o tendinţă de creştere. Astfel, dacă în 2009 exporturile au scăzut cu circa 10% faţă de anul anterior, datorită situaţiei economice globale şi a recesiunii înregistrate de Africa de Sud (piaţa auto a fost puternic afectată, iar exportul de componente auto a scăzut), exporturile româneşti s-au menţinut totuşi la un nivel ridicat, fiind în jurul a 70 milioane de dolari.
Sorin Dimitriu a mai spus că, la începutul lunii decembrie, CCIB organizează o misiune de afaceri în Africa de Sud, iar CCIR are planificată o misiune similară la începutul anului viitor, de asemenea în colaborare cu Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
În continuare, ambasadorul Africii de Sud, Pieter Swanepoel, a prezentat date şi informaţii generale privind economia ţării sale, iar Michele Pietersen, Secretar I al Ambasadei şi Johan Pietersen, consultant economic, s-au referit la oportunităţile de investiţii oferite companiilor româneşti.
Republica Africa de Sud este ţara cu cea mai sofisticată şi dezvoltată economie de piaţă din Africa, contribuind cu 40 la sută la producţia industrială, cu 25% la PIB-ul continentului, peste 50% din cantitatea de energie electrică şi 45% din producţia de minerale. Ocupă locul 4 din top 10 al pieţelor emergente pentru investitorii globali, locul 8 din 10 în clasamentul noului val de pieţe pentru investiţii şi locul 18 din 25 în preferinţele pentru investiţii străine directe.
Potrivit diplomaţilor sud-africani, sectoarele prioritare cu cel mai mare potenţial de creştere sunt: agro-procesarea, industria auto, serviciile bancare şi financiare, pescuitul, mineritul şi procesarea metalelor, IT&C, industria alimentară şi turismul.
Miercuri, CCIR şi Ambasada Africii de Sud la Bucureşti au organizat seminarul 'Identificarea oportunităţilor de nişă pe piaţa din Africa de Sud pentru consolidarea relaţiilor economice bilaterale'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: africa
romaniei
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter