Ionuţ Dumitru crede că zona euro va avea o creştere economică de cel mult 1,5%
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Noiembrie 2010
Creşterea economică din zona euro va fi una firavă, deşi s-ar putea să asistăm la schimbări de atitudine din partea unor ţări, a declarat, joi, în cadrul unui simpozion de specialitate, Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal.
'Zona euro are o perspectivă economică mult mai slabă decât SUA. Discutăm despre o zonă cu o diversitate de concepţii. Sunt ţări care au probleme structurale majore, precum Spania, Portugalia, Grecia. Practic, în momentul de faţă, se întrevăd evoluţii divergente în zona euro. Economiile cu datorii publice suverane au mari probleme. Creşterea economică în Europa va fi una firavă. Europa va avea probleme mari în a asigura o creştere relativă, de maxim 1 - 1,5%. E posibil ca şi în zona euro să vedem schimbări de atitudine', a afirmat Dumitru.
Acesta a adăugat că problema inflaţiei va apărea la un moment dat, în condiţiile în care Europa nu pune mare accent pe creştere economică.
'Problema inflaţiei în Europa va reapărea la un moment dat. În momentul de faţă, Europa pune accent mai mult pe inflaţie decât pe creştere economică, cum se întâmplă în SUA. Statele Unite au un deficit bugetar de 10% la sută din PIB, dar nu se face o mare tevatură pe tema asta. Soluţia pentru ei, aşa cum o văd ei, în momentul de faţă, este de natură monetară. În Europa, vedem Banca Centrală Europeană cu un angajament de stabilitate a preţurilor. Se vorbeşte din ce în ce mai mult că noul guvernator al Băncii Centrale să fie din Germania, ceea ce va continua să focuseze atenţia tot pe inflaţie', a subliniat Ionuţ Dumitru.
Finance Trainer International, una dintre cele mai importante companii de consultanţă din Europa, organizează la Bucureşti, o nouă ediţie a 'Romanian Finance Symposium', având ca temă 'Gestionarea bilanţului de risc şi minimizarea expunerii la risc'.
Potrivit organizatorilor, seminarul îşi doreşte să realizeze pe de o parte crearea unei imagini de ansamblu asupra factorilor ce influenţează direct sau indirect capitalul de lucru, iar pe de altă parte să pună la dispoziţia companiilor soluţii care să ducă la optimizarea capitalului de lucru.
În cadrul evenimentului de joi şi-au anunţat participarea, printre alţii: Lucian Anghel - economist-şef al BCR, Ionuţ Dumitru - economist-şef al Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal, Florian Libocor - economist-şef, BRD-Groupe Societe Generale.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: economica
europa
ionut
crestere
euro
dumitru
brd
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter