Hewlett-Packard GeBOC investeşte 360.000 euro în vederea perfecţionării angajaţilor
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 19 Noiembrie 2010
Global eBusiness Operation Center (GeBOC), divizie a grupului Hewlett-Packard, desfăşoară cu sprijinul Uniunii Europene un amplu proiect prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, în valoarea totală de aproximativ 360.000 euro.
Proiectul are în vedere perfecţionării angajaţilor în utilizarea uneia dintre limbile de circulaţie europeană şi/sau regională, program desfăşurat pe o perioadă de un an.
'Proiectul vizează dezvoltarea competenţelor lingvistice ale angajaţilor. Astfel, ne dorim să contribuim în mod direct la creşterea gradului de adaptabilitate şi mobilitate al angajaţilor noştri, prin actualizarea şi îmbunătăţirea calificărilor şi, nu în ultimul rând, la îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii', a declarat Alexander Weigl, directorul general al centrului GeBOC.
Programul se adresează unui număr de 321 de angajaţi ce asigură suport pentru clienţii interni şi externi. Participanţii vor beneficia de cursuri de calificare în utilizarea limbilor vorbite în ţările reprezentative pentru dezvoltarea activităţii centrului - franceză, italiană, spaniolă, portugheză, germană şi olandeză. Scopul proiectului este creşterea competitivităţii şi productivităţii muncii într-o perioadă de 3 ani după finalizare.
În prezentarea proiectului, Mihai Moisescu, manager de proiect, a amintit că România este în urmă cu atragerea de fonduri europene. El a precizat că proiectul este asigurat în proporţie de 60% de UE şi Guvernul României, restul finanţării fiind asigurat de compania HP. Cei 321 de participanţi la proiect sunt organizaţi în 38 de grupe, pe diferite nivele, în funcţie de evaluarea iniţială de stabilire a competenţelor lingvistice ale participanţilor. Cursurile se desfăşoară după modelul Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA), iar la finalul acestuia, în iulie 2011, în urma unor evaluări finale, participanţii vor primi certificate la nivel naţional şi/sau internaţional. Furnizorii pachetelor de cursuri, desemnaţi prin licitaţie, sunt companiile Prospect şi English Center.
Global eBusiness Operations Center oferă suport în realizarea proceselor de afaceri derulate de HP şi partenerii săi în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA). Mai mult, în prezent, în Centrul de Servicii din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea aproximativ aproximativ 2.500 de angajaţi, având înalte competenţe în zona de limbi străine, oferind suport atât pentru celelalte divizii din cadrul HP, cât şi pentru partenerii acestora. Activitatea GeBOC este structurată pentru a oferi suport pentru unităţile de business: Imaging and Printing Group, Personal Systems Group, Enterprise Business, Financial Services, conform profilului organizaţional al companiei Hewlett Packard. GeBOC a fost creat în anul 2005 în Bucureşti (având iniţial 100 de angajaţi), cu scopul de a oferi servicii cu valoare superioară clienţilor şi partenerilor din regiunea EMEA. La 1 octombrie 2010, GeBOC Bucureşti avea 2.500 de angajaţi, Cu un portofoliu ce cuprinde soluţii de imprimare, calculatoare personale şi infrastructură IT, HP este cea mai mare companie IT din lume.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: angajatilor
hewlett
geboc
packard
euro
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter