Garanti se extinde în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Decembrie 2010
Garanti se extinde în România, începând cu finalul anului 2010, prin integrarea şi schimbarea mărcilor comerciale ale celor trei instituţii financiare non-bancare - Motoractive IFN SA, Ralfi IFN SA, Domenia Credit IFN SA, care au funcţionat anterior sub brandul GE Money, se arată într-un comunicat al grupului Garanti.
Garanti Turcia a achiziţionat pachetul de acţiuni deţinut de GE Money la aceste trei entităţi, devenind astfel singurul acţionar al acestora, cu o participaţie de 100%.
Alături de Garanti Bank, cele 3 entităţi care au operat sub marca GE Money vor forma Grupul Garanti şi îşi vor schimba mărcile comerciale, însă îşi vor păstra denumirile oficiale. Astfel, Motoractive Leasing va funcţiona sub marca Garanti Leasing, Ralfi se va schimba în Garanti Credite de Consum, în timp ce noua marcă a Domenia va fi Garanti Credite Ipotecare. Totodată, noua denumire oficială a băncii este Garanti Bank S.A. Procesul de rebranding a fost iniţiat deja pe plan intern şi va fi finalizat la sfârşitul lunii ianuarie 2011 şi în relaţiile cu clienţi şi colaboratori. Ca rezultat al acestui proces de integrare şi rebranding, Grupul Garanti va oferi servicii financiar-bancare pe piaţa locală către peste 450.000 de clienţi.
Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare îşi vor continua activităţile pe piaţa locală, sub coordonarea Garanti, deservind peste 250.000 de clienţi. Acestea vor completa gama de produse şi servicii a Garanti Bank cu produse specifice de leasing şi servicii de administrare a flotelor, cu credite de consum oferite într-o reţea extinsă de magazine partenere, precum şi cu credite ipotecare dedicate achiziţiei de imobile şi terenuri sau refinanţării altor credite.
Grupul Garanti cuprinde Garanti Bank, cu o experienţă de peste 12 ani pe piaţa bancară din România. Grupul şi-a extins operaţiunile din domeniul serviciilor financiare şi de leasing prin integrarea a trei instituţii financiare non-bancare - Garanti Leasing (marca sub care va opera compania Motoractive Leasing IFN SA), Garanti Credite de Consum (marca sub care va opera Ralfi IFN SA) şi Garanti Credite Ipotecare (marca sub care va opera Domenia Credit IFN SA). Noua denumire oficială a băncii este Garanti Bank S.A.
Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienţi, de peste 200.000. Banca deţine o reţea de 65 de agenţii, 150 ATM-uri şi peste 6.500 terminale POS. În plus, banca a înregistrat o creştere de 50% a activelor în 2010 faţă de anul 2009, până la 1,2 miliarde de euro. Garanti Bank deţine poziţia a 14-a în topul local al băncilor în funcţie de active.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: garanti
credite
leasing
marca
romania
euro
atm
pos
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter