MFP a vândut certificate de trezorerie de peste 1,77 miliarde lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Decembrie 2010
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 1,776 miliarde lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR).
Titlurile de stat au scadenţa la şase luni - 22 iunie 2011, nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea a fost de 6,71 %, iar nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 6,49 %. De asemenea, nivelul mediu ponderat al preţului la care s-a adjudecat oferta a fost de 96,7189 %.
Valoarea totală a emisiunii a fost de 800 milioane lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de peste 3,105 miliarde de lei.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 dealeri primari - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank Europe PLC Dublin - Sucursala România, ING bank N.V Amsterdam - Sucursala Bucureşti, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.
În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, MFP intenţionează să vândă în decembrie titluri de stat în sumă de 4,6 miliarde lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mfp
miliarde
ing
rbs
cec
brd
bnr
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter