Cursul de schimb pe termen scurt, în atenţia speculatorilor futures
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Decembrie 2010
La Sibex, a doua şedinţă a săptămânii a adus tranzacţii atât pe segmentul futures cat şi pe segmentul spot, se arată într-un comunicat al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu.
Derivatele intrate în atenţia participanţilor au provenit de pe segmentul SIF, segmentul valutar, al indicilor respectiv al aurului, care a fost tranzacţionat în premieră pe scadenţa aprilie 2011. Până la ora 17.30, numărul total al contractelor era de 2400 cu o valoare de 6,6 milioane lei.
De un volum în creştere comparativ cu şedinţele precedente au beneficiat derivatele valutare, apropierea finalului de an determinând ceva mai mult interes speculativ pentru evoluţia raportului euro/leu. Investitorii şi-au îndreptat atenţia către scadenţa martie 2011, pe care au tranzacţionat, pana la ora 17.30, aproape 200 contracte, în condiţiile în care preţul futures al leului a câştigat teren faţă de moneda europeană, apreciindu-se cu jumătate de ban până la 4.32 lei.'Motorul' speculaţiilor a fost însă, în continuare, contractul DESIF5, cu echivalentul a 1,9 milioane de acţiuni ale SIF Oltenia, transferate până la ora 17:30 (un contract este echivalent cu 1000 de acţiuni). Cotaţiile futures ale SIF5 se apreciau cu 1,2% şi 0,91% pentru scadenţele martie şi iunie 2011, evoluţia fiind una corelată cu piaţa suport unde indicele Bet-Fi şi acţiunea SIF5 au înregistrat aprecieri. Pe scadenţa martie 2011 s-a observat continuarea apetitului pentru deschideri de poziţii, totalul acestora ajungând, la circa 8200 cu 13,8 % peste nivelul de luni. Pentru derivatul pe indicele Dow Jones, volumul se situa, cu circa o ora şi jumătate înaintea închiderii, la 185 contracte, direcţia preţurilor futures fiind una pozitivă. Cotaţia futures a DJIA din SUA a înregistrat creşteri importante în şedinţa de tranzacţionare de marţi, investitorii reacţionând pozitiv la ultimele ştiri din piaţa americană. Pe piaţa de la Sibiu indicele DJIA creştea la ora 17:30, cu 59 puncte pe scadenţa martie 2011 şi cu 50 de puncte pentru iunie 2011.
Aurul s-a remarcat cu tranzacţii pe trei scadenţe, aprilie 2011 fiind termenul pentru care s-au înregistrat tranzacţii în premieră. Conform Bloomberg, aurul avea o evoluţie cu mici variaţii din Londra şi New York, şi ar putea înregistra o a treia zi de creştere pe fondul slăbirii dolarului. Indicele U.S. Dollar a scăzut pentru prima dată în ultimele trei sesiuni de tranzacţionare în raport cu un coş format din şase valute forte. La Sibex, la ora 17:30, metalul galben înregistra o apreciere de 6 dolari pentru decembrie curent şi de 40 dolari pentru aprilie 2011.
A doua şedinţă a săptămânii a evidenţiat un interes în creştere al investitorilor pentru segmentul spot, în cadrul căruia au fost tranzacţionate atât acţiunile Sibex, cât şi acţiunile Prodplast Imobiliare. De-a lungul şedinţei au fost tranzacţionate 46.420 de acţiuni ale bursei sibiene, la preţuri între 1,43 şi 1,48 lei/titlu, cotaţia apreciindu-se 4 bani faţă de nivelul de la închiderea precedentă, conform valorii de 1,48 lei înregistrată la ora închiderii. Pe ATS-ul administrat de Bursa din Sibiu, participanţi au rulat 27.771 acţiuni PPLI, la un preţ de 3,59 lei/titlu, în scădere cu 20 bani adică 5,27%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: atentia
segmentul
futures
sif
bet
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter