Ford România estimează un volum al vânzărilor de autoturisme în România, în 2011, de 103.000 unităţi
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 5 Ianuarie 2011
Oficialii Ford România estimează un volum al vânzărilor de autoturisme pe piaţa locală, în 2011, de 103.000 unităţi, în creştere cu 7,3% faţă de anul 2010, în timp ce ţinta de producţie a uzinei Ford de la Craiova, până în 2013, este de 300.000 unităţi pe an.
Astfel, potrivit estimărilor făcute spre finalul anului 2010 de către Henrik Nenzen, directorul Companiei Naţionale de Vânzări a Ford România, până la finele lui 2010 vânzările totale de autoturisme totalizau 96.000 de unităţi.
În privinţa numărului de maşini marca Ford comercializate în România, în 2010, acesta fost de 6.000, echivalentul unei cote de piaţă de 6%, a menţionat Nenzen.
Cifrele prezentate de Nenzen se referă strict la automobilele comercializate în România, fără a lua în calcul automobilele livrate în alte ţări. Circa 37% dintre maşinile Ford declarate în statistici ca vândute în România în primele nouă luni din 2010 au mers de fapt la clienţi din afara ţării.
Ford România are o reţea de 37 de dealeri, care va fi extinsă în următorul an cu încă zece dealeri, din care cinci vor fi operaţionali până la sfârşitul lunii martie 2011.
Nenzen a mai anunţat că Ford România va comercializa noua generaţie a modelului Focus începând din aprilie-mai 2011, mai întâi versiunea cu 5 uşi şi apoi versiunile sedan şi station-wagon.
În data de 10 decembrie 2010, Ford Europa a anunţat faptul că va prezenta în cadrul cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie a.c., conceptul viitorului model de clasă mică, cunoscut sub numele de B-Max care va intra în fabricaţie la uzina de la Craiova la finele acestui an.
Viitorul model de clasă mică va intra în producţie la finele anului viitor, dar în versiune de pre-serie, urmând ca demararea producţiei la capacitate maximă să demareze la începutul lui 2012.
În gama constructorului american B-Max va înlocui actualul Fusion, lansat în 2002 si devenit acum cel mai 'bătrân' model din gama constructorului american.
Conform statisticilor, la nivelul anului 2010, vânzările lui Fusion au scăzut cu aproape 36%, la aproximativ 30.500 de unităţi.
Estimările oficialilor Ford România sunt că în 2013 producţia uzinei de la Craiova va depăşi nivelul de 225.000 de unităţi anual şi va avea o capacitate maximă de 300.000 de maşini şi 300.000 de motoare în urma finalizării unei investiţii totale de 675 milioane euro.
La 1 august 2010, Compania Naţională de Vânzări /CNV/ Ford pentru România a devenit operaţională urmând să fie responsabilă în totalitate de comercializarea mărcii Ford în România, precum şi de operaţiunile de service şi servicii post-vânzare.
Echipa CNV Ford România este formată din aproximativ 30 de membri şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti.
Ford Motor Company, lider global în industria auto, cu sediul în Dearborn, Michigan, produce sau distribuie automobile pe toate cele şase continente. Compania are aproximativ 178.000 de salariaţi şi 80 de fabrici în întreaga lume şi deţine mărcile Ford, Lincoln şi Mercury (marcă a cărei producţie va înceta în trimestrul al patrulea al anului 2010), precum şi Volvo, până la vânzarea aceasteia.
Din datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România /ACAROM/ reiese faptul că industria auto autohtonă a avut, în 2009, o cifră de afaceri de 8,1 miliarde euro, echivalentul a 6% din Produsul Intern Brut /PIB/, iar previziunea pentru finele anului 2010 este de 10%.
''Cifra de afaceri a industriei auto din România în 2009 a fost de 8,1 miliarde euro, adică 6% din PIB, deşi alte voci vorbesc despre un procentaj mai mare. Ca previziune pentru 2010, se poate discuta de o cifră de afaceri echivalentă cu 10% din PIB. Din totalul anului 2009, producţia de automobile a adus 2,6 miliarde euro, componentele mecanice - 2,2 miliarde euro, alte componente - 3 miliarde euro şi caroserii - 0,15 miliarde euro'', a declarat, în noiembrie, Constantin Stroe, preşedintele ACAROM.
Acesta a adăugat că România este singura ţară din Uniunea Europeană care a avut o creştere de aproape 21% la producţia de automobile, în decursul anului trecut.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
euro
miliarde
anului
unitati
autoturisme
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter