Omer Tetik preia conducerea Credit Europe Bank
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Ianuarie 2011
Omer Tetik a preluat responsabilităţile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi preşedinte al Credit Europe Bank România, după ce Banca Naţională a României a acreditat numirea sa la conducerea băncii.
Potrivit unui comunicat al Credit Europe Bank, procedura BNR succede nominalizării lui Tetik de către acţionari, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din luna noiembrie, pentru cele două funcţii de conducere.
'Îndelungata experienţă din Credit Europe Bank România a fost unul dintre factorii care au contribuit la asumarea responsabilităţilor noii funcţii. Provocările perioadei actuale sunt mari, însă, împreună cu echipa Credit Europe Bank, ţintim îndeplinirea obiectivelor strategice avute în vedere pentru 2011: relansarea activităţii de creditare, creşterea eficienţei operaţionale şi continuarea practicării unui banking inovator, cu accent pe tehnologie şi pe canalele alternative de distribuţie', a declarat noul preşedinte al băncii, Omer Tetik.
Omer Tetik are o vastă experienţă în sistemul bancar românesc, preluând conducerea Credit Europe Bank după o carieră de zece ani în cadrul băncii. Acesta a ocupat anterior numirii funcţia de prim vicepreşedinte. De-a lungul timpului, Tetik a condus departamentele Treasury, Financial Institutions, Retail Banking şi Carduri.
Credit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului FIBA, asigură o gamă largă de produse şi servicii, către peste 420.000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 86 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: tetik
credit
europe
conducerea
pos
atm
imm
bnr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter