BVB a aprobat listarea Fondului Proprietatea
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Ianuarie 2011
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a aprobat listarea Fondului Proprietatea (FP), programată pentru 25 ianuarie 2011, a anunţat joi compania Franklin Templeton Investment Management Limited, manager de investiţii şi administrator unic al Fondului Proprietatea.
Fondul Proprietatea a colaborat cu un consorţiu de brokeri - Raiffeisen Capital Investment (Lead Manager), BRD Groupe Société Générale, ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti - şi cu consultanţii juridici, Schoenherr şi Asociaţii SCA şi White & Case, Pachiu SCA, pentru pregătirea listării, inclusiv pentru realizarea unei serii de prezentări în România şi câteva oraşe importante din Europa.
'Decizia de astăzi a Bursei de Valori Bucureşti ne aduce cu un pas mai aproape de listarea pentru care am lucrat împreună cu acţionarii încă de la numirea Franklin Templeton ca manager al Fondului în septembrie. Mulţumim BVB, CNVM, brokerilor şi consultanţilor juridici pentru ajutorul pe care ni l-au acordat pentru a ajunge aici. Suntem încrezători că prezentările programate înainte şi după listare în majoritatea oraşelor importante din Europa vor ajuta la creşterea vizibilităţii Fondului în rândul potenţialilor investitori internaţionali', a declarat Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton a câştigat, în iulie 2009, mandatul în valoare de 3,4 miliarde euro al Fondului Proprietatea, fiind selectată dintre şapte companii globale de management al activelor. Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager al investiţiilor şi unic administrator al Fondului pe 29 septembrie 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: fondului
proprietatea
listarea
bvb
euro
brd
ing
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter