Ritm accelerat de dezvoltare economică a ţărilor membre OECD
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Ianuarie 2011
Evoluţia indicatorilor economici complecşi (CLI) pe luna noiembrie, care reflectă tendinţa activităţii economice în ţările membre OECD, indică accelerarea ritmului de creştere economică, informează un comunicat remis luni Agerpres de către organizaţia internaţională.
Pe ansamblul zonei OECD, nivelul CLI a crescut cu 0,3 puncte în noiembrie faţă de octombrie 2010, iar anualizat s-a înregistrat un ritm de creştere de 2,9% în noiembrie 2010 faţă de noiembrie 2009.
În zona euro, evoluţia CLI a fost mai lentă, respectiv 0,1% în noiembrie faţă de octombrie 2010 şi 2,1% faţă de noiembrie 2009.
Principalele cinci economii asiatice (China, India, Indonezia, Japonia şi Coreea de Sud) au avut un ritm mediu constant de creştere în noiembrie faţă de octombrie 2010 (0,2%), ca şi în octombrie faţă de septembrie, ritmul de creştere în noiembrie 2010 fiind de 1,7%.
Cele mai mari ritmuri de creştere în noiembrie 2010 faţă de aceeaşi lună a anului trecut se înregistrează în Rusia (7,7%), urmată de Germania (5,6%) (Japonia (5,2%) şi SUA (4,2%). Experţii OECD remarcă şi stabilizarea Germaniei la ritmuri pozitive de creştere (4,9% în septembrie, octombrie şi noiembrie 2010).
Din septembrie până în noiembrie, Franţa a înregistrat ritmuri constante de creştere de la o lună la alta (0,1 - 0,2%), Marea Britanie s-a stabilizat dacă se au în vedere intervale de comparaţie lunare, dar anual (noiembrie 2010/noiembrie 2009) înregistrează încă un ritm negativ de -0,4%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: crestere
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter