Mugur Isărescu: 2011 nu va fi un an uşor din punct de vedere al deciziilor
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 13 Ianuarie 2011
Anul 2011 nu va fi un an uşor din punct de vedere al deciziilor, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, pentru un post privat de televiziune.
'Anul 2010 a fost un an greu pentru BNR şi nici 2011 nu va fi unul uşor din punct de vedere al deciziilor pentru că multe decizii vor trebui să pună în balanţă mai mulţi factori şi obiective. Obiectivul nostru principal rămâne în 2011 stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară', a precizat Isărescu.
Acesta a adăugat că BNR a dat mesaje mai puţin optimiste chiar şi atunci când economia României mergea 'pe cifre mari'.
'Atunci am făcut o comparaţie care a generat un fel de eseu...că suntem în pericolul de a ne îneca într-un butoi cu miere, iar acum este mult mai periculos. Pericolul este să mergem pe terenuri aride din punct de vedere al fluxului de bani şi în condiţiile în care nu vom reuşi să consolidăm credibilitatea riscăm să trecem în partea cealaltă, în secetă. (...) Chiar dacă există bani în lume (...) poţi să rămâi o ţară prin care să nu treacă banii şi să treci printr-o seceta aspră. Acest risc apare în orice ţară care nu respectă disciplina financiară şi sperie investitorii. Nu avem cum să majorăm peste economisirea internă, la nivelul cheltuielilor şi atunci o întrerupere a fluxului de capital ar putea să genereze o adevărată secetă', a explicat guvernatorul BNR.
În opinia sa, România s-a confruntat cu această situaţie şi mai puţin cu cea a ieşirilor de capital.
'Aceasta a fost de fapt problema pentru România. Nu neapărăt am avut ieşiri masive de capital, acestea au putut fi evitate prin acordul de la Viena cu băncile comerciale, dar nu am mai avut intrări mari de capital într-o economie care se obişnuise dramatic să trăiască din economisirile externe şi să fie generoasă pe plan guvernamental, dar şi pe cel privat, datorită acestei afluenţe de bani', a adăugat oficialul BNR.
Isărescu a avertizat că, în cazul în care în anul 2011 va fi schimbată direcţia, 'nu va trebui să treacă mult timp ca să revenim la situaţia din 2010'.
'Sunt categoric, nu avem şanse să ieşim repede din această situaţie şi de asemenea trebuie să dovedim perseverenţă. Orice derapaj, chiar verbal, va fi taxat', a spus guvernatorul BNR.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bnr
deciziilor
vedere
punct
isarescu
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter