Porsche România a obţinut o cotă de piaţă de 20%, în 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Ianuarie 2011
Porsche România a raportat pentru anul 2010 o cotă de piaţă de 20% din piaţa totală, în creştere cu două procente faţă de anul anterior, cu vânzări superioare ale mărcilor auto importate şi comercializate: Volkswagen, Skoda, Audi, Porsche, Seat, relevă datele oficiale ale companiei.
În ceea ce priveşte marca Volkswagen autoturisme, numărul unităţilor livrate, anul trecut, în România, a fost de 8.650, echivalentul unei cote de piaţă de aproape 9%. Anul 2010 a adus în showroom-urile Volkswagen, modele ca noul Touareg şi noul Passat.
Pe secţiunea Volkswagen Autovehicule Comerciale, importatorul Porsche România semnalează faptul că, în 2010, această marcă a devenit lider de piaţă pe partea de import autovehicule comerciale uşoare, cu 1.388 utilitare livrate.
Cel mai bine vândut model a fost Volkswagen Transporter (cotă de piaţă de peste 45% în segmentul său), urmat de Crafter (cotă de piaţă de 10% - un plus de peste trei puncte procentuale faţă de anul 2009).
Anul trecut a fost unul important în domeniul flotelor, cota acestora in totalul livrărilor fiind de peste 50%. La finalul lui 2010, a avut loc, în cadrul reţelei de distribuitori, un preview pentru VW Amarok, pick-up-ul datorită căruia marca este prezentă într-un nou segment. Lansarea oficială este programată pentru primul trimestru al anului 2011.
Potrivit sursei citate, şi modelele Audi au reuşit, în 2010, să fie unele dintre mărcile preferate de cumpărătorii de autoturisme premium, înregistrând o cotă de aproape 32% din piaţa totală.
Printre modelele care s-au bucurat de cel mai mare succes, au fost: Audi A4 (432 de unităţi vândute), Audi A3 (214) şi Audi Q5 (304).
Nici marca Skoda nu s-a lăsat mai prejos. Astfel, prin intermediul Porsche România au fost livrate, anul trecut, 8.100 deautovehicule noi, echivalentul unei cote de piaţă de peste 8%.
Totodată, rezultatele obţinute de marca SEAT în România în anul 2010 continuă trend-ul ascendent al datelor pozitive raportate de către importatorul local al mărcii, cu 1.662 unităţi livrate, volum similar cu cel din 2009.
SEAT a înregistrat o cotă din piaţa totală de 1,58%, revenind astfel la nivelul anului 2007, cel mai bun din istoria mărcii în Romania.
Nu în cele din urmă, Weltauto, divizia de autovehicule de ocazie a grupului Porsche România, a continuat în anul 2010 dezvoltarea reţelei de parteneri, reuşind să încheie anul cu un volum de vânzări în creştere faţă de anul precedent.
Cele peste 3.500 unităţi de autovehicule de ocazie comercializate sub sigla mărcii au fost însoţite de serviciile prin care marca şi-a câştigat un loc important pe piaţa auto.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: piata
marca
audi
volkswagen
porsche
romania
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter