FMI începe convorbirile la Bucureşti cu oficialii Băncii Naţionale
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Ianuarie 2011
Misiunea FMI condusă de Jeffrey Franks a sosit la Banca Naţională a României pentru convorbiri în cadrul celei de a 7-a misiuni de evaluare.
Jeffrey Franks va discuta cu oficialii Băncii Naţionale aspecte privind îndeplinirea condiţionalităţilor din acordul stand-by, cât şi aspecte legate de noul acord dintre Fond şi România.
Noul acord se va referi, conform unor surse apropiate negocierilor, la situaţia întreprinderilor de stat care înregistrează pierderi, la situaţia arieratelor şi, în special, la cele din domeniul sănătăţii.
De asemenea, misiunea FMI va discuta cu partenerii români în vederea încheierii unui nou acord, probleme legate de reforma administraţiei fiscale, reducerea birocraţiei şi continuarea reformelor în domeniul pensiilor, salarizării.
În ceea ce priveşte sistemul bancar, conform informaţiilor apărute în raportul prezentat bordului FMI în 7 ianuarie 2011, acesta este considerat de misiunea FMI ca fiind stabil şi având un nivel suficient de lichiditate.
Sursele citate apreciază că noul acord va fi unul stand-by de tip precautionary, că durata va fi probabil de doi ani, dar suma la care se va referi va fi de aproximativ 3,7 miliarde euro.
'Părerea instituţiilor financiare internaţionale şi a Comisiei Europene este că ar fi util ca viitorul acord să fie semnat pe o perioadă de doi ani, pentru că depăşirea anului electoral 2012 ar da încredere pieţelor financiare internaţionale în continuarea reformelor din România', a declarat săptămâna trecută directorul de ţară din cadrul BM pentru România, Bulgaria, Polonia şi ţările baltice, Peter Harrold. Opinia este în concordanţă cu cea exprimată de Jeffrey Franks la Forumul Euromoney, de la Viena.
Peter Harrold a mai precizat că, în viitorul acord, BM va avea un rol de finanţator, diferit de cel al FMI, dat fiind că BM finanţează probleme legate de deficitul bugetar, iar FMI, rezerva valutară.
'Nu au fost semnale că România ar dori un acord de tip precautionary cu BM, pentru că acesta ar putea sprijini eventuale viitoare probleme de buget, iar România are o problemă prezentă cu bugetul', a punctat Peter Harrold.
BM şi FMI au estimat că în 2011 România va avea o creştere economică de 1,5%, deficitul bugetar stabilit în programul care se încheie în mai fiind de minus 4,4% pentru anul în curs. Această prognoză este optimistă, în comparaţie cu cea a BERD, Claudia Pendred, directoarea Biroului din Bucureşti al BERD declarând anterior pentru Agerpres că 'în 2011, economia României îşi va reveni uşor, urmând să înregistreze o creştere modestă de 0,9%'.
România a încasat de la FMI suma de 12,44 miliarde de euro, din cadrul unui împrumut total de 13,15 miliarde de euro, la care se adaugă cele 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum şi 300 de milioane de euro, dintr-un împrumut total de un miliard de euro de la Banca Mondială, alte 300 de milioane urmând a fi eliberaţi în scurt timp, după aprobarea dată de Board-ul BM, în data de 20 ianuarie 2011.
Cea mai recentă tranşă din împrumutul de la FMI, în valoare de 904,8 milioane de euro, a fost acordată României pe data de 7 ianuarie 2011.
Pachetul total de sprijin pentru România, convenit pe 4 mai 2009 cu marii finanţatori mondiali, se ridică, la 20 de miliarde de euro.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: fmi
euro
miliarde
romania
acord
berd
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter