IBR: Piaţa bancară îşi revine şi va fi o normalitate nouă în domeniul creditelor
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Ianuarie 2011
Domeniul creditelor va înregistra 'o normalitate nouă' în 2011, deoarece nu vor mai fi nici lichidităţile de altădată, nici exuberanţa, clienţii 'nu se vor mai arunca' ca înainte, iar băncile sunt foarte prudente, a declarat, marţi, Petru Rareş, preşedintele Institutului Bancar Român (IBR), subliniind că se va înregistra o revenire pe piaţa bancară.
'În 2011 este o revenire clară. Totuşi, depinde de condiţiile generale europene şi nu numai. Anul a început cu bun augur, Europa e în criza datoriilor suverane, asta e, o să şi-o rezolve, America a început să se mişte, ţările emergente trebuie să pună piciorul pe frână', a spus Rareş.
Potrivit acestuia, în domeniul bancar se schimbă organizările din mers. 'Primul impuls cu venirea crizei este reducerea cheltuielilor', a mai afirmat preşedintele IBR.
El a mai spus că, în prezent, alţii conduc procesul în bancă. 'Este vorba despre departamentul de risc. Strategia de risc este cea mai importantă într-o bancă acum', a mai afirmat oficialul IBR.
Acesta a adăugat că resursa umană trebuie să se adapteze din mers.
'Trebuie să fie bine învăţată. Ce se întâmplă în China de exemplu ne afectează şi pe noi. Se produce practic o perioada de revoluţie', spune Rareş.
El a mai afirmat că, în prezent, băncile reduc ce pot: benzină, sucursale, cheltuielile de training etc. 'Trăim cele mai mari schimbări de după criza din 29-33', a explicat Rareş.
IBR a lansat marţi proiectul strategic 'Dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor din sectorul financiar-bancar prin promovarea utilizării noilor tehnologii informatice şi de comunicare în vederea creşterii adaptabilităţii şi competitivităţii - TICFIN.
Acesta are o perioadă de implementare de 32 de luni şi are o valoare de 10,44 milioane lei.
Obiectivul TICFIN este de creştere a competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor informatice ale angajaţilor din sectorul serviciilor financiare, pe baza noilor tehnologii ale informaţiei şi de comunicaţii (TIC) prin furnizarea unor programe de formare profesională continua (FPC). Grupul ţintă al proiectului va cuprinde cel puţin 1.500 de angajaţi din sectorul serviciilor financiare, care vor urma cursuri gratuite de iniţiere şi perfecţionare în competenţe informatice.
Pentru viitorii cursanţi se vor susţine circa 130 de serii de curs în Bucureşti, Constanţa. Iaşi, Botoşani, Braşov, Satu Mare, Cluj, Oradea.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: domeniul
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter