Siveco România a avut o cifră de afaceri de 253 milioane lei în 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Ianuarie 2011
Compania de software Siveco România a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 20% în anul 2010, ajungând la 253 milioane de lei, faţă de 202,4 milioane lei în 2009, conform datelor prezentate marţi de conducerea companiei.
Compania a reuşit, de asemenea, să încheie peste 100 de noi contracte, potrivit unui comunicat al companiei, de la începutul anului.
Siveco România a obţinut 24 de premii naţionale şi internaţionale în 2010.
Compania are 650 de angajaţi şi 1.300 de clienţi.
Înfiinţată în 1992, Siveco România este liderul caselor româneşti de software şi unul dintre integratorii software de succes din Europa Centrală şi de Est. Compania asigură dezvoltarea şi exportul de soluţii IT şi de proiecte de consultanţă cu valoare adăugată ridicată către ţări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi spaţiul Comunităţii Statelor Independente.
Între acţionarii companiei se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), Siveco Netherlands B.V.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
romania
siveco
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter