2009 ne-a dat o lecţie severă privind rutele alternative de gaze, afirmă Joschka Fischer
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 26 Ianuarie 2011
Experienţa şocantă din 2009, când a fost întreruptă furnizarea de gaze către Uniunea Europeană, a arătat şi mai puternic că este necesară deschiderea de noi coridoare de transport, care să facă Europa mai puţin dependentă, a arătat fostul vice-cancelar german, Joschka Fischer, în intervenţia sa la 'European Gas Conference 2011', care a început, miercuri, la Viena.
'Proiectul Nabucco arată că sunt necesare alte rute alternative de furnizare a gazelor naturale spre Europa, iar guvernele Germaniei şi Austriei au înţeles foarte bine diferenţa dintre oportunitatea de afaceri pe care o aduce acest proiect şi importanţa lui strategică şi politică pentru asigurarea securităţii energetice a regiunii', a spus Fischer.
Piaţa energiei trebuie integrată. Este o iluzie totală să se creadă că putem avea o piaţă europeană a energiei şi una separată internă, naţională, a energiei. Avem un interes comun de dezvoltare a acestei pieţe, a subliniat fostul ministru german de externe.
Acesta a făcut, de asemenea, un apel la prezervarea mediului şi utilizarea energiilor regenerabile, ca surse alternative, reamintind că industria gazelor este puternic poluantă.
'Discursul meu are o latură politică şi vreau să vă reamintesc că schimbările climatice reprezintă o provocare majoră. Reducerea emisiilor de carbon este o prioritate pentru industria energiei şi nu trebuie să uităm că există diferenţe majore între diferitele părţi ale lumii privind posibilităţile tehnice de protecţie a mediului. Acesta este un mesaj important pe care îl transmit industriei gazelor', a spus Joschka Fischer.
Fischer a subliniat importanţa reducerii dependenţei de gazele ruseşti, a evidenţiat rolul important al Azerbaidjanului şi Irakului în noile rute de furnizare şi transport al gazelor şi a exprimat optimismul în ceea ce priveşte contactele avute de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarul european pentru energie, Gunter Oettinger, cu oficialii din Azerbaidjan şi Turkmenistan.
Conferinţa de la Viena are pe agendă subiecte privind schimbările dinamice de pe piaţa europeană a gazelor naturale, creşterea rezervelor, evoluţiile spre o dereglementare cât mai extinsă a pieţei şi o viziune paneuropeană cuprinzătoare asupra creării unei pieţe unice a gazelor naturale. De asemenea, vor fi discutate rolul nordului Europei în asigurarea securităţii energetice în sectorul gazelor naturale, creşterea rolului Europei de Est în utilizarea gazelor neconvenţionale, integrarea sudului Europei în marele sistem european de furnizare a gazelor naturale, infrastructura de gaze central-europeană, creşterea securităţii energetice în Uniunea Europeană, identificarea capacităţilor caspice de gaze naturale disponibile pentru Europa, rolul Greciei ca nou hub pentru piaţa sud-est europeană a gazelor naturale, impactul crizei economice asupra pieţei gazelor naturale din Rusia şi rolul incert al Rusiei ca furnizor în viitorul energetic al Europei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: gazelor
naturale
europeana
fischer
alternative
joschka
privind
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter