Normele de aplicare a modificărilor privind veniturile de natură necunoscută, definitivate până la finele lunii februarie
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 4 Februarie 2011
Normele de aplicare a modificărilor din Codul Fiscal referitoare la veniturile a căror natură nu este cunoscută vor fi gata până la sfârşitul lunii februarie, a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri de specialitate, Dan Tudor Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
'Lucrăm acum la normele de aplicare la veniturile a căror natură nu este cunoscută. Toate modificările le vom încheia la sfârşitul lunii februarie', a menţionat reprezentantul MFP.
Întrebat în ce stadiu se află ideea taxării inverse, dar şi nivelul unificării bazelor de calcul a contribuabililor, Lazăr a spus că lucrurile sunt în derulare.
'În decembrie, atunci când am preluat acest portofoliu, discuţiile privind taxarea inversă se tergiversaseră foarte mult. Din scrisoarea pe care ne-au trimis-o /Comisie Europeană, n.r./ şi căreia noi i-am răspuns, am înţeles că într-o săptămână ea va deveni aplicabilă faptic. Problema unificării bazelor de calcul a contribuţiilor de natură socială este că nu suntem pregătiţi să facem paşi foarte mari în această direcţie. Important e că în privinţa activităţilor independente am reuşit să unificăm aceste declaraţii', a precizat secretarul de stat din MFP.
Joi, la Bucureşti, a avut loc o conferinţă dedicată modificărilor de urgenţă ale Codului Fiscal şi impactului pentru mediul de business.
Temele de discuţie au vizat revenirea la impozitarea microîntreprinderilor cu cota de 3% asupra veniturilor, taxarea averilor nedeclarate, reducerea contribuţiilor sociale în 2011.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: natura
lunii
normele
veniturile
modificarilor
aplicare
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter