Cotaţiile actuale înjumătăţesc comisionul Franklin Templeton la Fondul Proprietatea
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Februarie 2011
Cotaţiile actuale la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ale acţiunilor Fondul Proprietatea (FP) înjumătăţesc comisionul companiei americane Franklin Templeton Investment Management Limited, care administrează Fondul.
Conform contractului de administrare semnat în septembrie 2010 cu statul român, după listarea la bursă onorariul Franklin Templeton este de 0,479% din capitalizarea de piaţă a FP, a precizat sâmbătă, la un seminar, Oana Truţă, analist de investiţii, vicepreşedinte la sucursala Bucureşti a Franklin Templeton.
Înainte de listarea la BVB, acest comision se calcula la valoarea activului net al FP. Valoarea activului net pe acţiune al FP este de 1,1124 lei, iar ultimele cotaţii la BVB ale acţiunilor Fondului au fost de 0,63 lei/acţiune.
Fondul are un activ net de 3,58 miliarde euro (la acest nivel comisionul anual al Franklin Templeton este de 17 milioane euro), iar capitalizarea actuală la bursa este semnificativ sub două miliarde de euro.
În aceste condiţii, compania americană are tot interesul să crească valoarea de piaţă a Fondului Proprietatea. Comisionul anual se va raporta la capitalizarea medie din ultimele 90 de şedinte bursiere ale anului calendaristic, iar până la finalul anului în curs majoritatea caselor de brokeraj şi a analiştilor financiari văd un potenţial de creştere ridicat şi un preţ peste 0,8 lei/acţiune.
Listate la BVB pe 25 ianuarie 2011, acţiunile FP au revigorat piaţa bursieră autohtonă şi au devenit rapid cele mai lichide titluri tranzacţionate. În numai opt zile au fost transferate un miliard de acţiuni (7,4% din capitalul social), valoarea tranzacţiilor fiind de 153 milioane euro.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: templeton
franklin
proprietatea
fondul
comisionul
euro
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter