INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 12%, în 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Februarie 2011
Cifra de afaceri din industrie pe total, piaţa internă şi piaţa externă, a crescut cu 12% în 2010, comparativ cu anul precedent, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit INS, în luna decembrie 2010, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut faţă de luna precedentă cu 4,9% şi a crescut faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 19,4%.
În decembrie 2010, comparativ cu luna anterioară, cifra de afaceri din industrie a scăzut pe total cu 4,9%, datorită scăderilor din industria prelucrătoare (-5,1%) şi industria extractivă (-0,2%).
Pe marile grupe industriale scăderi ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-15,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-14,8%), industria bunurilor de capital (-3,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-0,3%). Industria energetică a crescut cu 23,9%.
Comparând decembrie 2010 cu decembrie 2009, cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 19,4%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+20,4%) şi în industria extractivă (+1,4%). Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (+31,1%), industria bunurilor intermediare (+27,3%), industria bunurilor de capital (+25,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,3%) şi industria bunurilor de uz curent (+2,0%).
Faţă de 2009, în anul 2010, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 12%, datorită creşterii din industria prelucrătoare (+12,9%). Industria extractivă a scăzut cu 5,3%.
Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria bunurilor de capital (+18,8%), industria bunurilor intermediare (+16,1%), industria energetică (+15,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+0,4%).
Datele prezentate de INS sunt rezultat al unei cercetări statistice de tip selectiv. Baza de selecţie a eşantionului asigură o reprezentativitate calculată după cifra de afaceri de 92,17% din mulţimea totală a unităţilor active. Datele se colectează de la circa 5800 operatori economici cu activitatea principală de industrie. Eroarea maxim admisă a estimaţiilor este de plus sau minus 3%.
În general, cifra de afaceri oferă o imagine asupra evoluţiei vânzărilor, obiectivul acestui indicator fiind acela de a arăta evoluţia bunurilor şi serviciilor destinate vânzării.
Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă, provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA, veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe, accizele.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: industria
afaceri
cifra
bunurilor
crescut
industrie
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter