FMI se întâlneşte cu băncile pentru a discuta despre Acordul de la Viena
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 8 Februarie 2011
Fondul Monetar Internaţional (FMI) se întâlneşte luni cu reprezentanţii băncilor comerciale, discuţiile urmând să vizeze continuarea acordul de la Viena, a declarat, luni, Cristian Popa, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
'Este important să continue acordul din 3 motive. În primul rând este un bun cadru să asculte doleanţele băncilor şi pentru a avea consultări cu acestea, cadru care se alătura întâlnirilor pe care le avem şi noi cu băncile. În al doilea rând este un cadru în care ele se pot monitoriza reciproc. În al treilea rând, vă aduc aminte că acordul de la Viena nu e numai o prevedere pe expuneri, mai este una foarte importantă, cu care şi începe, despre menţinerea la niveluri adecvate a capitalizărilor privind în perspectivă. Şi aia e important să rămână la minimum 10%, cât este pe durata acordurilor cu UE şi cu FMI', a mai spus Popa.
Potrivit acestuia, acest acord are o natură voluntară.
'Băncile consimt de bună voie să respecte prevederile agreate în comun la niveul acestui acord şi bineînţeles, problema pe care o vom pune în discuţia cu băncile este: care este acel nivel de expunere care împacă nevoia de revedere progresivă a acestora în sensul scăderii, cu dorinţa lor de a fi prezente în România şi de a face afaceri în coninuare aici, mai ales când creşterea economică se va dovedi că şi-a revenit', a spus Popa.
El a mai arătat că BNR a văzut creştere economică mai pronunţată în partea a 2-a a anului. 'Am văzut cifrele în teritoriu pozitiv în trimestrele trei şi patru', a mai spus oficialul BNR.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: acordul
viena
bancile
bnr
fmi
fmi
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter