Financial Times analizează situaţia din România cu un optimism moderat
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 8 Februarie 2011
Deşi nu vor fi surprinşi, investitorii vor fi fără îndoială ceva mai puţin îngrijoraţi cu privire la situaţia din România, după decizia guvernului român de a contracta un împrumut de tip preventiv de la FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, apreciază analiştii cotidianului Financial Times.
Probabil, mai înţeleaptă, conducerea de la Bucureşti a ales să nu urmeze exemplul vecinilor din Ungaria, care au decis vara trecută să renunţe la împrumutul FMI, notează Chris Bryant, de la Financial Times.
Bineînţeles, România speră să nu aibă niciodată nevoie de acest împrumut, acesta reprezentând o garanţie şi o promisiune tacită către investitori că eforturile dificile de consolidare fiscală nu au fost zadarnice.
După ce salariile funcţionarilor publici au fost reduse cu 25% în 2010, iar TVA a crescut 5%, România i-a convins pe majoritatea investiorilor de seriozitatea demersului său. Românii nu par însă convinşi că aceste măsuri dureroase vor da rezultate pe termen lung, mai notează publicaţia britanică.
Creşterea economiei României, estimată la 1,1% în 2011, va avea un efect minim faţă de contracţia economică puternică a economiei din timpul crizei economice, de 7,1% în 2009, şi aproximativ 2% în 2010', apreciază reprezentanţii BERD.
Mai mult, creşterea economiei române anul acesta este cu mult sub cea a mediei pentru ţările sud-est europene, de 1,9%, fără a pune la socoteală media de creştere de 3,2% pentru statele central europene şi cele baltice, ţări cu care ar trebui să se compare România.
Din păcate, România nu are o baghetă magică, şi are la dispoziţie prea puţine măsuri politice pentru a stimula creşterea.
Accesarea fondurilor europene ar putea ajuta cofinanţării proiectelor de infrastructură şi a altor proiecte importante pentru creşterea economică. Incapacitatea României de a folosi aceşti bani a reprezentat o bilă neagră în trecut, precum şi incapacitatea construirii unei infrastructuri decente în această ţară. Însă guvernul român susţine că absorbţia fondurilor europene nu reprezintă o prioritate în momentul de faţă.
Totuşi, investiţiile în infrastructură sunt pe punctul de a demara. La începutul lunii, compania austriacă Strabag a semnat contracte în valoare de 106 milioane de dolari pentru modernizarea a două drumuri naţionale, lucrările la acestea urmând să demareze în aprilie.
Sunt semne pozitive şi în sectorul energetic. Luna trecută, listarea la bursă a Fondului Proprietatea, un fond constând în principal în pachete de acţiuni la companiile energetice din România, a dus la creşterea perspectivelor pentru industria energetică în rândul investitorilor străini. Privatizările în cadrul sectorului care ar putea avea loc anul acesta ar putea satisface interesul investitorilor.
Nu trebuie uitat nici faptul că se doreşte construirea unor parcuri eoliene de-a lungul coastei române a Mării Negre, unul din cele mai fezabile proiecte din Europa. Conform Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (AREE), România s-a situat pe locul al şaselea în rândul altor state membre UE în ceea ce priveşte instalarea de noi turbine eoliene în 2010, şi pe locul întâi în rândul noilor state membre UE.
Aşadar, apreciază Chris Bryant, odată cu împrumutul de tip preventiv în valoare de 5 miliarde de euro, sunt probabil motive de optimism prudent.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
cresterea
times
financial
euro
ue
fmi
berd
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter