Compania de execuţie a proiectului AGRI va fi înfiinţată în a doua jumătate a anului 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Februarie 2011
Compania de execuţie a proiectului AGRI va fi înfiinţată în a doua jumătate a anului 2011, iar la aceasta vor participa Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria, studiul de fezabilitate urmând să fie finalizat în primele şase luni ale acestui an, a declarat, pentru Agerpres, Tudor Şerban, consilierul ministrului Economiei.
'Studiul de fezabilitate pentru realizarea proiectului AGRI ar putea dura şase luni. Astfel, după prima jumătate a anului 2011 putem vorbi despre înfiinţarea companiei de execuţie a gazoductului. Din companie vor face parte Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria', a afirmat Tudor Şerban.
De asemenea, acesta a precizat că societatea care va realiza studiul de fezabilitate - AGRI LNG Project Company - a fost înfiinţată în luna ianuarie 2011.
'Compania de proiect pentru AGRI s-a înfiinţat în ianuarie 2011. Din ea fac parte tot companiile de stat energetice din cele patru ţări', a spus Şerban.
Conform prevederilor Memorandumului de Înţelegere semnat între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din România, Ministerul Industriei şi Energiei din Republica Azerbaidjan şi Ministerul Energiei din Georgia, la data de 13 aprilie 2010, la Bucureşti, structura acţionariatului urma să fie formată din cele trei companii partenere, Romgaz, SOCAR şi GOGC. Fiecare companie deţinea un număr egal de părţi sociale, reprezentând 33,33 la sută din capitalul social al societăţi AGRI LNG Project Company. Ulterior, proiectului i s-a alăturat Ungaria, iar cota fiecărui acţionar în cadrul companiei care va realiza proiectul urmează să fie de 25 la sută din capitalul social.
În perioada 12-14 septembrie 2010 la Baku, Republica Azerbaidjan cu ocazia Summit-ului Preşedinţilor din statele partenere ale proiectului AGRI, au fost semnate Actul constitutiv al AGRI LNG Company, între companiile Romgaz, Georgian Oil and Gas Corporation ( GOGC) şi State Oil Company of Azerbaijan Republic (SOCAR) precum şi Memorandumul de Înţelegere între companiile Romgaz, GOGC şi SOCAR, privind structura proiectului AGRI şi a principiilor de implementare a acestuia.
De asemenea, s-a semnat Declaraţia de la Baku a preşedinţilor Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi a primului ministru al Republicii Ungare, privind sprijinul pentru implementarea proiectului interconectorului GNL, care va contribui la diversificarea rutelor de transport a resurselor de hidrocarburi, conectând Republica Azerbaidjan, Georgia, România şi Republica Ungară.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: proiectului
azerbaidjan
anului
infiintata
executie
jumatate
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter