Inflaţia în ianuarie a fost de 6,8%
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 11 Februarie 2011
Rata lunară a inflaţiei din luna ianuarie 2011 s-a situat probabil la 0,6% (estimările variază între 0,4% şi 1,1%), în timp ce rata anuală a fost de 6,8% (estimările variază între 6,6% şi 8,1%), conform opiniilor exprimate de către membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) în cadrul unui sondaj intern.
Pentru finele anului 2011, estimarea membrilor AAFBR plasează rata anuală a inflaţiei la 4,3% (estimările variază între 4,2% şi 5%). Aşteptările privind rata anuală a inflatiei de la finalul anului 2011 sunt neschimbate faţă de estimările de acum o lună.
Pentru sfârşitul anului 2012, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 3,5% (estimările variază între 3,1% şi 4,5%).
AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale circa 70 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: estimarile
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter