BNR: Nivelul provizioanelor este corespunzător, la ora actuală
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Februarie 2011
Nivelul provizioanelor deţinute de către bănci este corespunzător, în timp ce la capitolul reaşezării companiilor era de preferat restructurarea acestora în detrimentul falimentului, a declarat, marţi, Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
'În acest moment, nivelul provizioanelor este corespunzător. Aţi văzut că şi misiunea FMI-ului în România a fost una relaxată. La noi, la momentul în care s-au acordat acele credite, garanţiile depăşeau valoarea creditelor, iar asta dă o marjă de manevră băncilor. Cât de mare e, sigur că depinde de la bancă la bancă, de la contract la contract. Politica de garanţii şi-o stabileşte fiecare bancă. BNR stabileşte doar politica de provizionare', a afirmat Olteanu. Întrebat ce se întâmplă în momentul în care persoanele fizice ar putea fi puse în situaţia de aduce bani de acasă pentru a-şi acoperi garanţiile imobilului contractat, oficialul BNR a precizat că acest lucru 'este puţin probabil'. 'Mi se pare puţin probabil ca persoanele fizice să aducă bani de acasă dacă proprietatea creditată costă mai puţin decât la momentul creditării. Totuşi, creditele s-au dat cu avans, cu un ' loan to value' destul de zdravăn, dar probabilitatea ca valoarea să fi scăzut atât de mult încât să se piardă şi valoarea avansului şi marja asigurată de bănci mi se pare destul de redusă în cazul persoanelor fizice', a spus Bogdan Olteanu. Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, ar fi fost de preferat mai multe restructurări în detrimentul falimentului. 'Din păcate, în România foarte multe societăţi aşteaptă până este prea târziu, amână momentul restructurării până nu se mai poate face nimic. Ar fi bine să înceapă restructurarea mai devreme pentru a se evita falimentul', a atenţionat Olteanu. Banca Naţională a României (BNR) a organizat, marţi, un colocviu dedicat mediului de afaceri din România. Evenimentul face parte din seria 'Colocviile juridice ale Băncii Naţionale a României', iar tema dezbaterii a fost 'Deţinerea temporară de acţiuni/părţi sociale de către o instituţie de credit ca formă de restructurare a unui agent economic'.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: corespunzator
bnr
provizioanelor
nivelul
fmi
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter