Cushman & Wakefield: Bucureştiul ocupă poziţia 43 în Topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 18 Februarie 2011
Bucureştiul ocupă poziţia 43 în Topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume, Hong Kongul şi Londra sunt pe primele două locuri, iar Sofia - pe locul 65 din 68, fiind printre cele mai ieftine, se arată în raportul 'Piaţa de birouri din întreaga lume-2011' (Office Space Across The World 2011) al companiei globale de consultanţă Cushman & Wakefield.
În Hong Kong, costurile închirierii de către firme a spaţiilor pentru birouri sunt de 1.931 euro/mp, la Londra - de 1.872 euro/mp şi la Tokyo - de 1.334 euro/mp.
Bucureştiul, cu 332 euro/mp, este mult mai scump decât Sofia (165 euro/mp), dar ceva mai ieftin decât Budapesta (360 euro/mp).
Anul trecut, atât România cât şi Bulgaria au avut în continuare o cerere slabă de spaţii de birouri şi un exces de spaţii, ceea ce a determinat o scădere a chiriilor în cele două ţări cu 5%, respectiv, 9% .
Pentru 2011, analiştii de la Cushman & Wakefield anticipează o creştere a activităţii, deoarece chiriaşii îşi reevaluează nevoia de spaţii şi există contracte începute înaintea recesiunii, dar care acum sunt aproape de expirare. Pentru companii, activitatea de concentrare a spaţiilor de birouri va rămâne în continuare o prioritate.
Potrivit raportului companiei consultanţă Cushman & Wakefield, pieţele-cheie pentru clădiri de birouri au avut în întreaga lume creşteri mari ale chiriilor. Totuşi, în Europa Centrală valoarea chiriilor a rămas în general neschimbată cu o creştere pozitivă a chiriei în Rusia, Lituania şi Ucraina, ceea ce a contrabalansat scăderile din alte ţări ale regiunii.
În general, în Europa situaţia a rămas stabilă cu o creştere uşoară de 1% a chiriilor, chiar dacă au fost câteva locaţii cu o creştere importantă. De exemplu, la Londra s-a înregistrat o creştere de 25% în zona City şi 27% în zona West Est. Milano a înregistrat o creştere a chiriilor de 10%, iar în Paris chiriile în spaţiile de birouri au crescut cu 9%.
Asia, după ce a avut cele mai mari scăderi ale chiriilor pentru clădiri de birouri în 2009, marchează o revenire puternică, cu o creştere a chiriilor de aproximativ 51%.
O creştere importantă a înregistrat Brazilia, ceea ce arată o revenire rapidă a economiei acestei ţări. Rio de Janeiro trece pe locul patru în topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume, luând locul New York-ului.
America de Sud a avut cea mai bună performanţă din regiune, anul trecut, cu o creştere de aproximativ 12% în contrast cu America de Nord unde, în cel mai bun caz, chiriile pentru spaţiile de birouri s-au păstrat stabile.
Brazilia a înregistrat o creştere a chiriilor de peste 25% şi a devenit una dintre primele trei cele mai scumpe locaţii din cele două Americi. Atât Chile cât şi Venezuela au avut o creştere susţinută a chiriilor, crescând cu 8%, respectiv, cu 13%.
Argentina a fost singură locaţie din America de Sud unde chiriile au scăzut în 2010, cu toate acestea în prezent nivelul chiriilor este unul dintre cele mai ridicate de-a lungul timpului.
În SUA, s-a înregistrat o uşoară scădere anuală de 2%, cu o cerere destul de scăzută din partea ocupanţilor (chiriaşilor) în majoritatea oraşelor. În orice caz, chiriile în zonele cele mai bune din New York au crescut cu 10%, deoarece oraşul a ieşit din recesiune mai rapid decât restul ţării.
În legătură cu Asia, analistul Barrie David, Cushman & Wakefield Research, arată că printre cele mai scumpe din lume sunt Tokyo, Hong Kong, Beijing, Singapore şi Mumbai.
'Această situaţie contrastează cu ceea ce era acum 10-15 ani când cele mai scumpe oraşe erau în general în Europa de Vest şi în America de Nord, ceea ce denotă creşterea şi dezvoltarea recentă din ce în ce a mai multor pieţe din Asia, în ultimii doi ani', spune Barrie David.
Cushman & Wakefield este cea mai mare companie cu capital privat din lume în domeniul imobiliar. A fost fondată în 1917, deţine 230 de birouri în 60 de ţări şi are peste 13.000 de angajaţi.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: birouri
crestere
euro
chiriilor
inregistrat
locatii
wakefield
bucurestiul
scumpe
cushman
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter