Austria: OMV a finalizat achiziţia Pioneer Natural Resources în Tunisia
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Februarie 2011
Corespondentul Agerpres, George Andrei, transmite: Grupul austriac de petrol şi gaze OMV a finalizat tranzacţia de achiziţie a subsidiarei Pioneer Natural Resources, cea mai mare exploatare americană de ţiţei din Tunisia, anunţă Money.at.
Preţul contractului este de 800 de milioane de dolari (587 milioane euro) şi prevede injecţia suplimentară a unui capital de lucru de 39,3 milioane dolari.
Oficialii OMV au declarat că achiziţia a fost finanţată din fondurile companiei şi credite angajate.
Planurile de achiziţie au fost anunţate de OMV pe 7 ianuarie 2011.
Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service, care a analizat decizia grupului austriac, a avertizat că perspectiva stabilă atribuită OMV rămâne condiţionată de executarea cu succes a refinanţării pentru ca OMV să-şi menţină flexibilitatea cerută de actualul său rating. Insuccesul planului de refinanţare ar putea avea ca rezultat presiuni asupra ratingurilor companiei austriece, apreciază Moody's.
Tranzacţia va întări în mod considerabil poziţia OMV în Tunisia, o ţară importantă pentru operaţiunile de explorare şi producţie din regiunea Africii de Nord. Operaţiunile din Tunisia ale Pioneer Natural Resources au înregistrat, în 2010, o producţie de 5.700 barili echivalent petrol pe zi.
Activele Pioneer Natural Resources vor completa activele deţinute deja de OMV în sudul Tunisiei, Jenein Sud şi Nawara. În plus, Pioneer Tunisia şi OMV sunt parteneri în proiectul Tunisia Gas Project (STGP), care vizează construcţia, până în 2014, a unui gazoduct cu o lungime de 320 de kilometri de la perimetrul de producţie Adam până la oraşul Gabes, în ideea de a proviziona piaţa internă din Tunisia cu gaze naturale.
Contractul din Tunisia urmează unei alte achiziţii făcute de OMV, anul trecut, compania preluând un pachet de 54,14 la sută din acţiunile companiei turceşti Petrol Ofisi AS, astfel că participaţia pe care o deţine la Petrol Ofisi a crescut de la 41,58 la sută la 95,72 la sută.
OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 19 ţări în şase zone importante în domeniul de Explorare şi Producţie, Distribuţie gaze precum şi Produse Chimice în 27 de ţări pe cinci continente.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01 la sută, în vreme ce Ministerul Economiei şi Comerţului deţine un pachet de 20,64 la sută din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11 la sută. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de opt milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: tunisia
productie
petrol
pioneer
natural
resources
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter