Combinatul Oltchim va fi privatizat în prima jumătate a anului 2012
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Februarie 2011
Privatizarea societăţii comerciale Oltchim SA Râmnicu-Vâlcea va fi demarată în prima jumătate a anului 2012, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
'Guvernul României a lansat procedurile pentru privatizarea companiei Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, iar, conform proiectului de scrisoare de intenţie întocmit în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului României şi reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, urmează ca în prima jumătate a anului 2012 să fie lansată privatizarea societăţii comerciale', este menţionat în comunicat.
În acest sens, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va achiziţiona, în cursul anului 2011, serviciile de consultanţă pentru privatizarea Oltchim.
Sindicaliştii de la Oltchim anunţau în urmă cu o săptămână că răspunsul lor la anunţul făcut de Guvern cu privire la intenţiile de privatizare a combinatului vâlcean vizează un salariu de 2.000 de euro plus un complex integrat industrial.
'Noi nici în 2001, nici în 2003 nu ne-am opus ideii de privatizare a Oltchim. Dimpotrivă, am susţinut-o, dar în niciun caz într-un mod care să afecteze interesele economice şi sociale ale societăţii. Şi acum menţionăm foarte clar că privatizarea Oltchim trebuie să menţină cei 3.700 de angajaţi, un salariu de 2.000 de euro pe salariat ca în restul companiilor internaţionale de profil şi integrarea rafinăriei Arpechim, a Exploatării Sării şi a unui producător energetic care să asigure la un preţ convenabil cei 15 milioane MW sau a CET Govora alături de Oltchim şi petrochimia de la Piteşti recent achiziţionată', a declara, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2010 cu pierderi de 214,418 milioane lei, cu 2,15% mai mari faţă de cele raportate la finele lui 2009, conform informaţiilor financiare preliminate.
Cifra de afaceri a companiei a fost cu 21,5% mai mare comparativ cu cea din anul precedent, ridicându-se la 1,309 miliarde lei.
Combinatul vâlcean a înregistrat venituri totale în valoare de 1,429 miliarde lei (plus 30,5%) şi cheltuieli totale de 1,643 miliarde lei (plus 26%), în 2010.
La 31 decembrie 2010, Oltchim avea de achitat datorii în sumă de 2,289 miliarde lei, din care 1,169 miliarde lei trebuiau plătite într-o perioadă de un an, şi de recuperat creanţe în valoare totală de 216,561 milioane lei.
Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,7905% din acţiuni, principalul acţionar minoritar fiind PCC Duisburg DEU, cu 12,8700%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: oltchim
privatizarea
miliarde
anului
jumatate
combinatul
prima
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter