Mugur Isărescu consideră că stimularea consumului reprezintă 'o idee proastă' şi 'o teză periculoasă'
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Februarie 2011
Stimularea consumului este o idee proastă şi, mai degrabă, trebuie ca românii să fie lăsaţi să muncească pentru a creşte producţia, a afirmat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
'Mi se pare mult mai nefezabilă repetarea aproape obsesivă a ideii că n-avem creştere economică pentru că nu stimulăm consumul. Cum să avem acest lucru, când am avut un consum mult mai mare decât producţia internă? Consumul ar trebui să fie restrâns, pentru că producţia internă era mai mică decât cererea. Stimularea consumului, acum, va însemna revenirea la un deficit mare, cum era în urmă cu doi-trei ani. Ideea privind stimularea consumului este o idee proastă. Orice astfel de idee prinde foarte repede în discursul public.Consumul va creşte, nu se poate să nu crească, dar după ce vom avea o creştere economică', a explicat oficialul BNR.
Acesta a adăugat că o altă soluţie importantă ar fi ca românii să fie lăsaţi să muncească pentru a se relansa economia.
'Recesiunea a fost mai dură în România, iar finanţarea externă ne-a făcut să ajustăm. Cei care au fost implicaţi în decizii în toamna lui 2008 au fost avertizaţi asupra blocării finanţării externe, iar corecţia să nu fie de la 14 la 6%, ci de la 14 la zero. Românii trebuie lăsaţi şi stimulaţi să muncească, pentru a creşte producţia. Să dăm drumul acum la consumul total este o teză periculoasă, întrucât îmi dau seama că are o bază socială şi politică. Sunt cinci milioane de pensionari şi doar patru milioane de angajaţi, o mare capcană în care nu ştiu cum am intrat. Dacă intrăm pe o asemenea pantă, vom fi sancţionaţi din exterior', a precizat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a subliniat, totodată, că România are nevoie de o economie durabilă ce necesită trei lucruri importante.
'Banca Naţională m-a împuternicit să vă spun cu tărie că, dacă avem ceva de făcut, este să avem o creştere economică durabilă. Cred că trebuie făcute trei lucruri: să stimulăm munca, să stimulăm munca şi să stimulăm munca. Dacă le facem pe astea trei, nu avem cum să nu avem creştere economică. Scenariul catastrofic de tipul celui că nu mai avem nicio ieşire este unul în care nu cred. Stimularea muncii trebuie făcută prin atragerea de investiţii', a atenţionat Isărescu.
Trustul de presă FinMedia, în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor, organizează, miercuri, la sediul Băncii Naţionale a României, conferinţa 'Anul Financiar-Bancar 2011', cu tema ,,De unde ar putea veni creşterea economică şi pe ce linii de business se mizează?'.
La conferinţă şi-au anunţat participarea: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, consilierul de stat Andreea Paul Vass, secretarul de stat în MFP Bogdan Drăgoi, secretarul de stat în ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, directorul general FGDB, Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului de Garantare a Creditului Rural - IFN, Veronica Toncea, economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, prim vicepreşedintele Diviziei Corporaţii a Raiffeisen Bank.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mugur
stimularea
consumului
isarescu
bnr
imm
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter