Lazea (BNR): Pieţele financiare nu vor mai finanţa ţări cu deficite externe de peste 5%
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 24 Februarie 2011
Pieţele financiare nu vor mai finanţa ţări cu deficite externe mari, a declarat economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.
'Unii analişti spun ca cele cu deficite peste 8%. Eu cred ca nu vor mai finanţa ţări cu peste 5%', a spus Lazea.
El a mai spus că, partea bună a anului trecut este faptul că a putut reduce deficitele bugetare şi cel extern. 'Deficitul fiscal în 2010 a fost sub control de 7,3%. Cred ca anul acesta va fi de 5%', a explicat economistul şef al BNR.
Potrivit acestuia, România uită că este parte a unor angajamente cu UE, investitorii privaţi şi Piaţa de capital. El a mai spus că Uniunea Europeană aşteaptă în aprilie două programe, cel de convergenţă şi programul naţional de reformă.
'Investitorii direcţi sunt interesaţi fexibilitatea pieţei muncii şi sectorul financiar. De asemenea, ca un sector terţiar sectorul juridic şi calitatea infrastructurii. În prezent, în România sunt 46.000 de proiecte care trebuie prioritizate', a mai spus Lazea.
Trustul de presă FinMedia, în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor, organizează, miercuri, la sediul Băncii Naţionale a României, conferinţa 'Anul Financiar-Bancar 2011', cu tema ,,De unde ar putea veni creşterea economică şi pe ce linii de business se mizează?'.
La conferinţă şi-au anunţat participarea guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, consilierul de stat Andreea Paul Vass, secretarul de stat în MFP Bogdan Drăgoi, secretarul de stat în ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, directorul general FGDB, Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului de Garantare a Creditului Rural - IFN, Veronica Toncea, economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, prim vicepreşedintele Diviziei Corporaţii a Raiffeisen Bank.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: lazea
finanta
deficite
bnr
imm
ue
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter