Henkel România a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de aproximativ 560 milioane lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Februarie 2011
Compania Henkel România a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de aproximativ 560 milioane lei (circa 133 milioane euro), se arată într-un comunicat al Henkel.
Toate cele trei divizii ale companiei - 'Detergenţi şi produse pentru îngrijirea locuinţei', 'Produse cosmetice/ de toaletă' şi 'Adezivi Tehnologii ' au contribuit la acest rezultat, compania înregistrând creşteri de cote de piaţă pe toate segmentele pe care activează. Şi în anul 2010 inovaţiile au reprezentat cel mai important motor de creştere a vânzărilor companiei.
'Sunt în continuare încrezător în perspectivele de creştere pe termen lung ale afacerii Henkel din România. România reprezintă o piaţă importantă pentru Henkel, iar compania va continua să investească în mărcile noastre puternice, în inovaţii, în angajaţii noştri şi în unităţi de producţie locale', declară Liviu Sfrija, preşedintele Henkel România.
În anul 2010, Henkel România a achiziţionat terenul pentru cea de a treia unitate de producţie pentru adezivi din ţară, în comuna Roznov, judeţul Neamţ. Viitoarea unitate de producţie, extinsă pe o suprafaţă de 36.000 mp, va deservi zona de est a ţării. Pentru noua unitate de producţie, Henkel România a obţinut finanţare europeană de peste 12 milioane lei, sumă destinată construcţiei spaţiului de producţie şi achiziţionării utilajelor. Termenul de finalizare a proiectului este septembrie 2012.
Henkel deţine în acest moment în România două unităţi de producţie pentru adezivi de construcţii, în comuna Pantelimon şi la Câmpia Turzii, iar valoarea totală a investiţiilor în capacităţi de producţie depăşeşte valoarea de 30 milioane Euro.
Henkel România a acordat o foarte mare atenţie promovării mărcilor sale şi în anul 2010, situându-se printre cei mai importanţi 10 investitori în media din România.
Henkel Central Eastern Europe a depăşit cu succes un an foarte greu, vânzările totale, calculate în moneda fiecărei ţări membre, au crescut cu 6,4 procente, datorită performanţelor reuşite de diviziile de bunuri de larg consum. Vânzările Henkel CEE au fost de 2,230 milioane euro. Şi în anul 2010, Henkel România s-a aflat în grupul fruntaş al celor mai performante pieţe din Henkel CEE, atât din perspectiva profitului, cât şi a vânzărilor nete.
Henkel CEE coordonează în prezent activitatea din 32 de ţări - Austria, Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kosovo, Kyrgysztan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan. Compania are 9.500 de angajaţi în regiunea Europei Centrale şi de Est.
Înfiinţată în 1994 ca filială a companiei Henkel Austria (devenită în 1998 Henkel Central Eastern Europe), Henkel România are în prezent 490 de angajaţi, iar portofoliul său cuprinde peste 30 de mărci, mii de produse, de la produse cosmetice, detergenţi, adezivi comerciali şi profesionali până la tehnologii.
Vânzările grupului Henkel, la nivel mondial, în anul fiscal 2010 au fost de 15.092 milioane euro, în creştere cu 11,2 procente faţă de anul 2009. După ajustarea în funcţie de cursul de schimb, vânzările au crescut cu 6,4 procente. Performanţa a fost determinată de toate diviziile companiei. Divizia Adezivi Tehnologii a raportat o creştere a vânzărilor de 11,8 procente. Divizia Produse Cosmetice/de toaletă a păstrat trendul ascendent din ultimii ani, raportând o creştere de 4,8 procente, peste creşterea pieţei. Divizia Detergenţi & Produse pentru îngrijirea locuinţei a realizat o creştere organică a vânzărilor de 1,5 procente în condiţiile declinului pieţei.
Profitul operaţional (EBIT) a crescut cu 59,5 procente, de la 1,080 miliarde euro la 1,723 miliarde euro. Venitul net ajustat după deduceri a crescut cu 47,9 procente până la 1,217 miliarde euro. Câştigurile per acţiune preferenţială (EPS) au crescut de la 1,40 euro la 2,59 euro. Valoarea ajustată a fost de 2,82 euro comparativ cu 1,91 euro în anul 2009. Nivelul free cash flow a crescut de la 1,462 miliarde euro în anul 2009, la 1,508 miliarde euro în 2010.
În trimestrul IV din 2010, Henkel a înregistrat o creştere a vânzărilor comparativ cu anul 2009 de 11,5 procente atingând 3,729 miliarde euro. După ajustări în funcţie de cursul valutar, vânzările au crescut cu 5,7 procente. Creşterea organică a vânzărilor a fost de 5,8 procente. Profitul operaţional a crescut cu 29 procente, de la 293 milioane euro la 379 milioane euro.
În lumina previziunilor economice pentru anul 2011, Henkel anticipează că produsul intern brut global va creşte în acest an cu circa 3 procente. Henkel crede că va reuşi şi în 2011 să aibă o evoluţie mai bună decât pietele pe care activează, în ceea ce priveşte creşterea organică a vânzărilor, aşteptând creşteri între 3% şi 5%.
În 2011 compania intenţionează să îşi adapteze în continuare structurile la condiţiile în continuă schimbare de pe pieţe. Luând ca bază rezultatele din anul 2010, Henkel anticipează să realizeze o creştere de circa 13 procente a valorii ajustate a indicatorului return on sales (EBIT) şi o creştere a cîştigurilor ajustate per acţiune preferenţială cu cca 10 procente.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: henkel
euro
procente
romania
vanzarile
crescut
miliarde
productie
crestere
milioane
compania
produse
vanzarilor
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter