Hidroelectrica şi Transelectrica ar putea participa la proiectul reactoarelor 3 şi 4
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Februarie 2011
Hidroelectrica şi Transelectrica ar putea participa la proiectul reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, în cazul în care statul, în calitate de acţionar majoritar, nu va găsi alţi investitori străini, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, la inaugurarea lucrărilor de retehnologizare a grupurilor energetice de la Centrala Hidroelectrică Lotru - Ciunget.
'Proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă rămâne o prioritate pentru Guvern. Continuăm discuţiile cu investitorii, iar dacă nu vor veni investitori străini, avem companii de stat puternice, precum Hidroelectrica şi Transelectrica, care ar putea participa. De asemenea, sunt aceleaşi şanse şi pentru investitorii din China sau alte ţări din Asia, care doresc să participe', a afirmat Ariton.
Acesta a precizat că termenul acordului de investiţii pentru cele două reactoare a fost prelungit până în decembrie 2012.
Reprezentanţi ai companiei Nuclearelectrica au subliniat că luni compania urmează să plătească acţiunile celor trei firme care s-au retras din proiect, la valoarea nominală a acestora. Suma plătită se ridică la circa 4 milioane euro şi va fi plătită în lei.
Companiile GDF Suez, Iberdrola şi RWE Power au anunţat în luna ianuarie 2011, la întâlnirea companiilor semnatare ale Acordului Investitorilor, ce vizează construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, retragerea din acest proiect, din motive ce ţin de strategia fiecărei companii, potrivit Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Companiile rămase în proiect, Nuclearelectrica, Arcelor Mittal şi Enel, şi-au reafirmat decizia de a continua proiectul.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: reactoarelor
proiectul
participa
hidroelectrica
transelectrica
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter