Ion Ariton: Oltchim ar putea fi privatizată în 2012
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Februarie 2011
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea fi privatizat în 2012, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, la inaugurarea lucrărilor de retehnologizare a grupurilor energetice de la Centrala Hidroelectrică Lotru - Ciunget.
Conform proiectului de scrisoare de intenţie întocmit în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului României şi reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, urmează ca în prima jumătate a anului 2012 să fie lansată privatizarea societăţii Oltchim.
În acest sens, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va achiziţiona, în cursul anului 2011, serviciile de consultanţă pentru privatizarea Oltchim.
Directorul general al societăţii, Constantin Roibu, consideră că discrepanţa dintre activele totale ale societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea şi valoarea capitalului social implică riscul unei privatizări păguboase pentru statul român. În opinia sa, Oltchim are nevoie de rezolvarea favorabilă a dosarului de la Comisia Europeană şi de continuarea modernizării şi retehnologizării.
'Oltchim este lider de piaţă în această zonă la o serie de produse precum soda caustică, propenoxid, polioli, oxoalcool şi plastifianţi. De aceea, imi exprim speranţa că privatizarea Oltchim va fi un succes cel puţin la fel de mare cum a fost privatizarea BCR. Pentru aceasta, Oltchim are nevoie, pe de o parte, de rezolvarea favorabilă a dosarului de la Comisia Europeană şi, pe de altă parte, de continuarea modernizării şi retehnologizării, aşa cum a fost decisă la nivel guvernamental', a spus Constantin Roibu, în urmă cu două zile.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2010 cu pierderi de 214,418 milioane lei, cu 2,15% mai mari faţă de cele raportate la finele lui 2009, conform informaţiilor financiare preliminate.
Cifra de afaceri a companiei a fost cu 21,5% mai mare comparativ cu cea din anul precedent, ridicându-se la 1,309 miliarde lei.
Combinatul vâlcean a înregistrat venituri totale în valoare de 1,429 miliarde lei (plus 30,5%) şi cheltuieli totale de 1,643 miliarde lei (plus 26%), în 2010.
La 31 decembrie 2010, Oltchim avea de achitat datorii în sumă de 2,289 miliarde lei, din care 1,169 miliarde lei trebuiau plătite într-o perioadă de un an, şi de recuperat creanţe în valoare totală de 216,561 milioane lei.
Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,7905% din acţiuni, principalul acţionar minoritar fiind PCC Duisburg DEU, cu 12,8700%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: oltchim
miliarde
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter