SIF Moldova va propune AGA modificarea propriului statut şi vânzarea acţiunilor deţinute la BCR
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Februarie 2011
Consiliul de Administraţie al Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova Bacău a decis să supună aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), convocată pentru data de 21 aprilie, modificarea Actului Constitutiv al acestei instituţii financiare şi valorificarea acţiunilor pe care SIF Moldova le deţine la BCR.
'Sunt două propuneri majore, în special flexibilizarea Actului Constitutiv, ce pot influenţa benefic viitorul SIF Moldova', a declarat, luni, pentru AGERPRES, Costel Ceocea, preşedintele societăţii financiare din Bacău.
Între propunerile de modificare a Statutului se află eliminarea pragului maxim de 1% la deţinerea de titluri de către un singur acţionar, în prezent un investitor neputând avea, direct sau concertat cu alte persoane, mai mult de un procent din titlurile SIF.
Administratorii SIF Moldova propun şi reducerea cvorumului necesar pentru întrunirea AGA. Astfel, la prima convocare la AGA ordinară ar trebui să fie prezenţi acţionari care au cumulat minim 25 la sută din drepturile de vot, faţă de 50 la sută plus un vot cât este legal în prezent. În cazul Adunării Generale extraordinare, cvorumul la prima convocare ar urma să fie redus tot la 25 la sută de la 75 la sută, iar la a doua întrunire prezenţa necesară ar trebuie să atingă 20 la sută faţă de 50 la sută.
O altă modificare prevede ca numărul membrilor CA să poată fi mai mare de şapte cât prevede statutul actual.
Se propune, de asemenea în premieră, semnarea unui Contract de administraţie pentru conducerea SIF. 'Un asemenea document face dovada implementării conducerii de tip corporatist', a precizat, pentru AGERPRES, Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova.
Potrivit acestuia, o altă noutate pe care o poate aduce AGA din luna aprilie ar fi 'aprobarea unei strategii investiţionale multianuale a SIF Moldova'.
Consiliul de Administraţie al SIF Moldova a decis să supună aprobării AGA şi valorificarea activului deţinut la BCR.
'Motivarea unui asemenea demers o constituie rezultatele preliminare anunţate de BCR, analiza indicatorilor financiari şi prudenţiali anunţaţi de această bancă, dar şi controversele de pe piaţa financiară cu privire la oportunitatea listării BCR la Bursă', a declarat Costel Ceocea, care pledează pentru valorificare prin bursă a acţiunilor deţinute de SIF Moldova la BCR. Acest lucru nu este, în prezent, posibil deoarece BCR acţionează ca o societate financiară închisă.
Reprezentanţii celor cinci SIF-uri s-au întâlnit, recent, cu ceilalţi acţionari ai BCR, pentru a afla dacă vor primi dividende din profitul băncii pe anul 2010, deoarece o mare parte din profiturile SIF-urilor s-au datorat dividendelor de la băncile din portofoliu.
Cele cinci SIF-uri deţin, cumulat, circa 30 la sută din BCR. Anul trecut, însă, ele au fost nevoite să renunţe la eventuale dividende de la BCR, acţionarii acestei bănci votând pentru majorarea capitalului social cu circa 237 milioane de lei.
'Trebuia să ştim şi noi dacă acest scenariu s-ar putea repeta şi în 2011, să vedem cum vom construi, la rândul nostru, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru acest an, să constatăm care este gradul de expunere pe care îl are SIF în calitate de acţionar la BCR', afirma, atunci, preşedintele SIF Moldova, Costel Ceocea.
Grupul BCR a avut, anul trecut, un profit net de 465 de milioane de lei, în scădere cu 46,7% faţă de 2009, cel mai redus câştig de după privatizarea băncii, şi a raportat pierderi de 29,5 milioane de lei în trimestrul al patrulea din 2010.
În cadrul AGA din luna aprilie acţionarii SIF Moldova vor mai fi chemaţi să valideze, între altele, activitatea CA pe anul 2010, situaţiile financiare ale anului trecut, Programul de activitate pentru anul 2011, Bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2011.
Tot în AGA ar urma să fie aprobată valoarea dividendului pe 2010 propusă spre adoptare de CA al SIF Moldova, care la suma netă repartizată, de aproape 47 de milioane de lei, împărţită la peste 519 milioane de acţiuni, ar fi de 0,085 de bani pe acţiune, adică dublu faţă de valoarea dividendului acordat pentru 2009.
La AGA a SIF Moldova, programată pe 21 aprilie, pot participa acţionarii înscrişi în Registrul acţionarilor până la finele zilei de 30 martie 2011.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: sif
bcr
moldova
milioane
actiunilor
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter