RBS a înregistrat un profit de peste 150 milioane lei, în 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Februarie 2011
RBS a obţinut anul trecut un profit de 150 milioane lei în 2010, se arată într-un comunicat al băncii.
'Intenţionăm să ne consolidăm în continuare poziţia de lideri în produse inovatoare şi în calitatea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri. Suntem foarte mulţumiţi de indicatorii financiari obţinuţi anul trecut. Rezultatele preliminare pe care le-am comunicat către Banca Naţională a României arată un profit de peste 150 de milioane de lei, ceea ce înseamnă ROA (rentabilitate active bancare n.r) de 2,4% şi ROE (rentabilitate capital propriu n.r) de 19,7%.' a declarat Johan Gabriels, preşedinte RBS România.
După ce în 2010 banca s-a concentrat pe consolidarea relaţiilor cu o bază solidă de clienţi, precum şi în direcţia păstrării calităţii activelor, anul acesta RBS România va continua să se adreseze în special clienţilor de tip premium, se spune în comunicat. Aceştia reprezintă grupul său ţintă pentru toate segmentele de business, atât Corporate cât şi Retail, inclusiv Royal Preferred Banking (divizia de private banking a băncii).
În timp ce obiectivele de afaceri rămân neschimbate, banca va căuta în mod activ noi oportunităţi, inclusiv legate de creditare, însă, va continua să aibă o abordare selectivă şi prudentă în ceea ce priveşte clienţii şi deal-urile, aşa cum a avut în mod tradiţional.
În România, banca este prezentă pe piaţă din noiembrie 1995.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
profit
rbs
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter