Randamentele fondurilor de pensii şi perspectivele acestora, analizate joi, într-o conferinţă de specialitate
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 3 Martie 2011
Randamentele fondurilor de pensii private la sfârşitul lui 2010 şi evoluţia acestora în următorii ani vor fi analizate, joi, de reprezentanţi ai autorităţilor şi ai administratorilor la conferinţa 'Importanţa pensiilor private. Forecast 2011-2016'.
Evenimentul va reuni reprezentanţi ai Guvernului şi ai asociaţiilor din domeniu, administratori de fonduri de pensii private, directori generali şi de resurse umane din mari companii, consultanţi şi sociologi.
Lectorii vor aduce în discuţie unele dintre cele mai importante evenimente pentru piaţa pensiilor private obligatorii (Pilonul II) în acest an: majorarea contribuţiei de la 2,5% la 3% din venitul brut lunar al participanţilor, integrarea în fondurile de pensii private obligatorii a bugetarilor din structurile militarizate, măsurile ce vor fi adoptate de CSSPP pentru o bună funcţionare a sistemului de pensii private şi excluderea 'costului bugetar' al Pilonului II din calculul deficitului şi al datoriei publice.
În ceea ce priveşte fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), speakerii vor discuta impactul pe care îl are extinderea deductibilităţii fiscale asupra CAS de la începutul acestui an şi perspectiva pe care o au angajatorii asupra pensiei private facultative ca beneficiu extra-salarial.
Politicile de investiţii ale administratorilor fondurilor de pensii, verificarea propriului cont de pensie de către fiecare participant şi stadiul Fondului de garantare pentru pensii private sunt alte teme ce vor fi dezbătute.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: pensii
private
fondurilor
cas
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter