Filadelfia Group intră pe piaţa asigurărilor, propunându-şi un profit de circa 50.000 euro, în 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 7 Martie 2011
Grupul bistriţean Filadelfia intră şi în domeniul asigurărilor, prin crearea Filadelfia Broker de Asigurare, noua companie propunându-şi pentru 2011 realizarea unei cifre de afaceri de circa 1,65 milioane de euro şi a unui profit de aproape 50.000 de euro, informează un comunicat al companiei.
Noua societate, în care accentul va fi pus pe investiţii, oferă asigurări generale, non-life, asigurări auto - Casco, RCA, asigurări de clădiri şi bunuri aparţinând persoanelor fizice şi juridice, asigurări pentru călătoria în străinătate, răspunderi civile generale şi profesionale, asigurări agricole şi animale, precum şi alte tipuri de asigurări.
'Prin acest nou serviciu, dorim în primul rând să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri fideli, de aceea am şi ales să dezvoltăm nuclee de vânzare în toate agenţiile noastre de turism Tabita Tour şi Filadelfia Turism, deja cunoscute publicului. Fireşte, ne adresăm în egală măsură tuturor celor care doresc o asigurare. Am primit autorizaţia de asigurator la sfârşitul anului trecut şi, până în prezent, am încheiat deja contracte de colaborare cu majoritatea asiguratorilor importanţi de pe piaţa românească', a declarat directorul general al Filadelfia Group, Ioan Sighiartău.
Filadelfia Group este un grup bistriţean de firme cu activităţi în diverse domenii de activitate: transport rutier de persoane, intern şi internaţional (Tabita Tour), turism (Filadelfia Turism), asigurări (Filadelfia Broker de Asigurare), transport de marfă (Filadelfia Marfă) şi construcţii (Filadelfia Construct).
Grupul are 270 de angajaţi şi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 53 de milioane de lei (aproximativ 12,5 milioane de euro), cu 30% mai mare decât în 2009.
Companiile membre ale grupului au înregistrat rate ale profitabilităţii cuprinse între 3 şi 4 la sută.
Cea mai mare cifră de afaceri în cadrul grupului a fost realizată de Tabita Tour, firmă specializată pe transportul rutier intern şi internaţional: aproape 35 de milioane de lei (peste opt milioane de euro) cea mai importantă componentă fiind cea a transportului internaţional de persoane.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: filadelfia
asigurari
milioane
euro
group
rca
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter