BNR estimează o scădere a inflaţiei sub 4% la finalul anului 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 Martie 2011
Banca Naţională a României (BNR) estimează o scădere a ratei inflaţiei sub 4% la finalul anului 2011, de la 7% în ianuarie, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la forumul economic 'Consiliul de Cooperare al Golfului - Oportunităţi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est'.
'În România, inflaţia are o componentă structurală şi scade destul de greu. Economia s-a deschis şi are tendinţa să ia lucrurile nefavorabile din exterior şi să le transpună. Mai greu cu lucrurile favorabile, acolo avem inerţie. Inflaţia s-a dublat în a doua jumătate a anului 2010, la 8%, dar mai mult de jumătate din inflaţie este de natură fiscală, din cauza creşterii accizelor şi TVA. Nu pot spune că BNR este optimistă. Inflaţia este o boală extrem de perfidă, dar trebuie s-o ţinem sub control. În ianuarie a scăzut de la 8% la 7%, se va menţine la 7,2-7,5% până în vara acestui an, apoi treptat, din august-septembrie se va duce spre 4% şi, sperăm noi, sub 4% la finalul anului', a spus Isărescu.
Oficialul BNR a menţionat că deocamdată mai există două necunoscute - creşterea preţului alimentelor şi se vede şi în România impactul de pe plan internaţional, deşi nu ar trebui datorită potenţialului agricol major al României, precum şi evoluţia preţului ţiţeiului.
BNR mizează pe o revenire a cotaţiilor petrolului sub 100 dolari pe baril, undeva la 80 de dolari/baril, şi pe o corecţie a preţului carburanţilor pe plan intern.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bnr
anului
finalul
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter