Admiral Markets: Declinul monedei europene este iminent, iar un euro ar putea ajunge la 4,07 lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Martie 2011
Declinul monedei europene este iminent, în special faţă de moneda americană, iar în raport cu leul românesc euro ar putea atinge nivelul minim de anul trecut, respectiv 4,07 lei, afirmă analiştii Admiral Markets.
După doi ani de pauză în care Banca Centrală Europeană a menţinut dobânda-cheie la 1%, piaţa aşteaptă o primă decizie de majorare cu 0,25% chiar din aprilie 2011. În acest moment, BCE este văzută drept cea mai agresivă bancă centrală dintre cele majore în 2011, după ce liderul acesteia, J.C. Trichet, a afirmat că va acţiona vigilent pentru a asigura stabilitatea preţurilor în regiune.
Poziţiile de cumpărare ale investitorii non-comerciali pe EURO/USD sunt la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, în pofida faptului că preţul celei mai lichide perechi valutare a atins un nivel critic de rezistenţă şi psihologic: 1,4000.
Optimismul cumpărătorilor de euro se datorează speculaţiilor unui ciclu agresiv de politică monetară, care ar duce dobânda de referinţă la 2,25% în următoarele 12 luni, cea mai mare majorare din ultimii 5 ani, ca urmare a intensificării presiunilor inflaţioniste în zona euro, explică analiştii Admiral Markets.
Investitorii iau în calcul doar randamentul în acest moment, ignorând aspectele fundamentale. Într-adevăr, randamentul este important în decizia de a investi într-o valută, dar efectele secundare pot declanşa un nou val de panică: accesul la lichiditate al statelor datoare se va îngreuna şi ieşirea din recesiune va fi dificilă.
'Nivelul la care a ajuns moneda europeană include aşteptări mult prea ridicate şi investitorii vor fi dezamăgiţi când nu vor primi randamentul aşteptat (dobânda). Sentimentul a ajuns într-un punct de optimism extrem şi declinul euro este iminent, în special faţă de moneda americană, iar faţă de RON ar putea atinge nivelul minim de anul trecut - 4,07', precizează analiştii.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
iminent
declinul
markets
admiral
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter