Campania CSSPP de educaţie financiară în universităţile de stat şi private
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private - 15 Martie 2011
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) împreună cu Universitatea din Bucureşti vă invită să participaţi la seminarul de informare şi educaţie financiară care va avea loc miercuri, 16 martie 2011, ora 12.00, în sala Aula Magna, din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Seminarul vizează informarea şi educarea studenţilor din cadrul Universităţii din Bucureşti asupra importanţei şi necesităţii participării la sistemul de pensii private. Se vor ţine prelegeri de către reprezentanţii de top ai sistemului de pensii private, specialişti în investiţii şi protecţie socială şi reprezentanţi ai unor companii importante din piaţa pensiilor private. În cadrul acestui seminar, participanţii vor avea ocazia să afle mai multe informaţii şi despre posibilităţile de formare şi training în domeniul pensiilor private şi vor putea adresa întrebări specialiştilor prezenţi la eveniment.
Participanţii sunt aşteptaţi să sosească şi să se înregistreze începând cu ora 11.00, la intrarea din sala Aula Magna, de la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, din bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5, în data în care va avea loc evenimentul.
Agenda seminarului:
PANEL I
11.00 – 11.50 - Înregistrarea participanţilor
12.00 – 12.05
- Dan Zăvoianu, şef serviciu Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice a CSSPP
- Introducere şi prezentarea invitaţilor
12.05 – 12.15
- Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)
- Reforma pensiilor. Ce aduce nou pensia privată?
- Avantajele educaţiei financiare şi ale deciziei „tinere'.
- Importanţa educaţiei financiare: învaţă cum să alegi!
12.15 – 12.30
- prof. univ. dr. Marian Preda, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice
- Riscurile demografice şi conştientizarea populaţiei privind necesitatea sistemelor suplimentare de protecţie socială.
PANEL II
12.30 – 12.45
- Ioan Vreme, preşedintele Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.
- Importanţa economisirii în sistemul de pensii private. Siguranţa sistemului de pensii private din perspectiva administrării.
- Oportunităţi de dezvoltare a carierei.
12.45 – 13.00
- Adrian Codirlaşu, membru în board-ul CFA România
- Avantajele investirii profesioniste a banilor în contextul îmbătrânirii populaţiei.
- Oportunităţi de dezvoltare a carierei.
13.00 – 13.15
- Dana Burcă, consultant HR
- Importanţa formării profesionale.
13.15 – 13.45 - Sesiune pentru întrebări şi răspunsuri cu studenţii Universităţii din Bucureşti şi cu reprezentanţii mass-media.
Sursa: http://www.csspp.ro
Tags: private
bucuresti
pensii
csspp
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter