CSA: Societăţile de asigurare din România îndeplinesc cerinţele minime de capital
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Martie 2011
Rata de participare a societăţilor de asigurare din România a crescut considerabil, toţi participanţii îndeplinind condiţiile privind cerinţele minime de capital, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), citând Raportul QIS5, referitor la noul regim de solvabilitate, Solvency II.
'În cadrul QIS5 remarcăm o creştere considerabilă a ratei de participare a societăţilor din România, aceasta şi pentru faptul că cei 18 asigurători participanţi la exerciţiu acoperă 93,9% din primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă, respectiv 79,8% din primele brute subscrise aferente asigurărilor generale înregistrate în anul 2009 (...) Toţi participanţii îndeplinesc condiţiile privind cerinţe minime de capital. La nivel agregat, există un surplus de capital de circa 398 milioane euro, chiar dacă acesta a scăzut cu 17,5%, comparativ cu nivelul determinat, conform regimului de solvabilitate actual', a explicat Toncescu.
Potrivit preşedintelui CSA, pentru evaluarea rezultatelor exerciţiului QIS5, au fost analizaţi mai mulţi parametri ca: impactul asupra bilanţului contabil, impactul financiar generat de noile cerinţe de solvabilitate.
'Analiza s-a efectuat prin compararea rezultatelor obţinute conform specificaţiilor tehnice ale QIS5 cu rezultatele obţinute conform regimului actual de solvabilitate, având ca dată de referinţă 31 decembrie 2009. Având în vedere reprezentativitatea societăţilor luate în considerare şi rezultatele studiului, se poate concluziona că impactul Solvency II asupra activelor bilanţiere ale majorităţii societăţilor de asigurare din România nu va fi unul major', a subliniat Angela Toncescu.
Aceasta a adăugat că se preconizează o reducere a valorii rezervelor tehnice, îndeosebi în cazul activităţii de asigurări de viaţă, fapt care va duce la creşterea fondurilor proprii.
'În acelaşi timp, cerinţele de capital pentru solvabilitate au crescut, mai ales în cazul activităţii de asigurări generale pentru care riscul de subscriere este dominant. Altă concluzie care se poate desprinde din rezultatele studiului este aceea că numărul societăţilor care ar fi nevoite să îşi ajusteze profilul de risc, pentru a respecta cerinţele de capital pentru solvabilitate, nu este semnificativ', a spus oficialul CSA.
Comparativ cu studiul QIS4, în noul QIS 5 se observă aceleaşi tendinţe: reducerea rezervelor, creşterea fondurilor proprii, creşterea cerinţelor de capital de solvabilitate.
Raportul României pentru QIS5 a fost integrat în Raportul la nivel european realizat de EIOPA şi publicat în data de 14 martie 2011. Totodată, concluziile raportului la nivel european reflectă, în linii generale, aceleaşi tendinţe ca ale pieţei româneşti de asigurări în ceea ce priveşte impactul asupra bilanţului şi creşterea cerinţelor de capital.QIS 5 este cel mai cuprinzător exerciţiu pentru evaluarea impactului unor aspecte-cheie pentru Solvency II, fiind derulat la cererea Comisiei Europene. Participarea asigurătorilor la acest ultim exerciţiu a crescut considerabil, în comparaţie cu cel de-al patrulea Studiu cantitativ de impact, care a fost realizat în 2008. Aproape 70% dintre companiile europene de asigurare şi reasigurare a participat la exerciţiul QIS5, faţă de gradul de participare de 33% a asigurătorilor europeni la derularea QIS4.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a organizat, miercuri, seminarul cu tema 'Impactul Solvency II asupra pieţei româneşti de asigurări', în cadrul căruia au fost prezentate concluziile Raportului QIS5 pentru România, modul de implicare a societăţilor româneşti de asigurări în realizarea studiului şi stadiul pregătirii acestora pentru aplicarea, din 2013, a noului regim de solvabilitate, Solvency II.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: societatilor
solvabilitate
solvency
asigurare
capital
romania
cerintele
minime
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter